Home Actualitate Senatorul Doru Ioan Taracila – abonatul PSD la subventiile agricole

Senatorul Doru Ioan Taracila – abonatul PSD la subventiile agricole

DISTRIBUIŢI

In ultimul an al guvernarii PSD, fondurile de la bugetul de stat pentru subventionarea instalatiilor de irigat, a tractoarelor si a utilajelor agricole s-a facut, potrivit specialistilor din Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, preferential si in functie de orientarea politica a beneficiarului.

-Alocatia bugetara pentru subventionarea instalatiilor de irigat, a tractoarelor si a utilajelor agricole a fost acordata in anul 2004 de conducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Calarasi (DADR) in mod preferential-, aceasta este concluzia raportului intocmit in acest an de catre Corpul de Control al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, Gheorghe Flutur. Potrivit acestui document, din suma totala de 51.265.720.712 lei, virata in 2004 de catre minister la DADR Calarasi pentru achizitionarea instalatiilor de irigat, -societatea agricola AgroCondorul Calarasi, care are printre asociatii majoritari pe domnul Doru Ioan Taracila, a beneficiat de o alocatie de 20.218.142.001 lei, ce reprezinta 39% din totalul alocatiei bugetare repartizate Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Calarasi-.

Practic, din alocatia totala de aproximativ 1,6 milioane de dolari destinata producatorilor agricoli din judetul Calarasi, peste 620.000 de dolari au ajuns la societatea controlata de catre Doru Ioan Taracila, senator PSD. Cum a fost posibil acest lucru? Simplu. -Conducerea DADR Calarasi nu a respectat prevederile punctului 6 – acordarea alocatiei, din HG nr. 801/2003 cu privire la succesiunea in timp a documentelor de la depunerea cererilor pana la aprobarea valorii alocatiei bugetare cuvenite-.

Conform datelor mentionate in raportul de control, aceasta afacere a fost parafata de catre fostul directorul al DADR Calarasi, Ion Ciulinaru, cu sprijinul secretarului de stat de la acea vremea din Ministerul Agriculturii, Petru Daea, in prezent coleg de Senat cu Taracila, bineinteles in grupul PSD. Mai mult, printre firmele care au beneficiat de subventii pentru achizitionarea de instalatii de irigat, tractoare si utilaje agricole s-a numarat si cea a fiicei fostului director de la DADR Calarasi. Astfel directorul Ciulinaru a pompat in conturile societatii fiicei sale subventii in valoare totala de 1.448.931.458 de lei, suma ce reprezinta aproximativ 45.000 de dolari.


-Pentru achizitionarea de tractoare si utilaje agricole in baza HG nr. 918/2004 de modificare si completare a HG nr. 1399/2003, unele societati au fost favorizate beneficiind de alocatii bugetare importante, in defavoarea altor societati care indeplineau conditiile de eligibilitate impuse de actele normative in vigoare-, este concluzia verificarilor facute de specialistii de la MAPDR.

Repartitii preferentiale

Printre abonatii la subventiile alocate de catre DADR. Calarasi s-a numarat si SC Dencar SRL Calarasi, al carui actionar unic este doamna Jilaveanu Ciulinaru Denisa Carmen, fiica fostului director executiv al DADR Calarasi, Ciulinaru Ion, a beneficiat de alocatii bugetare in suma totala de 455.845.249 lei. La intocmirea dosarului in baza HG nr. 918/2004 nu a prezentat adresa prin care ADS trebuia sa confirme ca nu are restante la plata redeventei-, se mentioneaza in raportul de control. De asemenea, si firma AgroChirnogi SA -a depus doua cereri consecutive, in baza HG nr. 918/2004 pentru a i se acorda alocatie bugetara- iar -pentru toate utilajele solicitate a beneficiat de suma 11.185.742.322 lei-.

-Precizam faptul ca, cu adresa nr. 143279/9.12.2003 conducerea MAPDR (Cabinet Secretar de Stat ) a repartizat la DADR Calarasi o alocatie bugetara in suma de 20 miliarde de lei. Aceasta adresa a fost inregistrata la DADR cu nr. 12232 din aceeasi data. Ulterior, conducerea DADR Calarasi, cu adresa nr. 15501/5.04.2004, a solicitat o suplimentare a plafonului alocatiei cu inca 10 miliarde de lei. In urma acestei solicitari, secretarul de stat Petre Daea a transmis la DADR Calarasi o alta adresa cu acelasi numar, respectiv 143279/9.12.2003, prin care se spunea ca alocatia acordata este de 25 miliarde de lei, adresa ce nu a fost inregistrata la directia agricola-, se mentioneaza in raportul de control.

Din acest context se poate desprinde concluzia ca -a doua repartitie de 25 miliarde de lei care a fost transmisa de conducerea MAPDR la DADR Calarasi a substituit repartitia initiala de 20 miliarde de lei-. Este de mentionat faptul ca -diferenta de 5 miliarde de lei (de la 20 la 25 miliarde de lei) a fost atribuita integral catre SC AgroChirnogi SA, judetul Calarasi- in conditiile -in care conducerea DADR Calarasi a respins 11 dosare unor producatori agricoli care indeplineau conditiile de eligibilitate impuse prin actul normativ respectiv-.

Alocatii cu dedicatie

Specialistii MAPDR au mai precizat faptul ca, pe langa actele normative sus-mentionate, SC Dencar SRL Calarasi a beneficiat de -o alocatie de 290.748.209 lei si in baza Ordinului M.A.A.P. nr. 117/2002 – achizitionare de instalatii de irigat noi, valoarea totala a alocatiei de care a beneficiat SC Dencar SRL Calarasi in baza actelor normative a fost de 1.448.931.458 lei- (n.r. – ceea ce reprezinta aproximativ 45.000 de dolari-). In plus, in raport se mentioneaza ca -cererea pentru acordarea alocatiei de 70% din pretul de achizitionare a instalatiilor de irigat conform Ordinului M.A.A.P. nr. 117/2002 a fost formulata si semnata de directorul executiv Ciulinaru Ion in numele fiicei acestuia, reprezentantul legal al SC Dencar SRL Calarasi-.

Din concluziile raportului a rezultat ca de neregulile prezentate s-a facut vinovat fostul director executiv al DADR Calarasi, Ciulinaru Ion si, in plus, -aspectele constatate si consemnate in Nota de control mentionata sunt cercetate de organele de politie-.

Petru Daea: -Nu stiu nimic-

Senatorul PSD Petru Daea, fost secretar de stat si ministru al agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, sustine ca nu are nici un amestec in acordarea preferentiala a acestor subventii.

-Nu stiu nimic. Subventiile inseamna repartitii la judete. Asta nu inseamna ca le-am dat eu preferential. In concluziile raportului se pot spune multe. Dar pot fi concluziile unora care nu inteleg fenomenul. Subventiile se dadeau la Directia Generala a Agriculturii, iar directia acorda subventia mai departe. Practic, subventiile se acordau la judete, iar directiile agricole dadeau subventiile la producatorii agricoli pe baza unei metodologii bine stabilite de actul normativ. Un ministru sau un secretar de stat nu avea cum sa acorde preferential subventii. Nu este posibil asa ceva-, a declarat acesta.

Senatorul PSD Doru Ioan Taracila nu a fost de gasit ieri la telefonul mobil de serviciu platit din bugetul Senatului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.