Într-un mesaj transmis opiniei publice, Șerban Huidu afirmă că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi și regretă enorm ceea ce s-a întâmplat. „Regret enorm. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi. Am contactat familiile lor, le vom ajuta cu ce vom putea. Din păcate nu le pot da înapoi ce au pierdut“, a afirmat Șerban Huidu. Realizatorul TV a fost transportat, ieri, la Spitalul Universitar din București, unde au ajuns și soția și bona sa, implicate în accidentul de duminică. Directorul medical al Spitalului Județean Brașov a declarat că Șerban Huidu este foarte afectat de accident și că a spus că se simte vinovat de tragedie. „Șerban Huidu nu este într-o stare psihică foarte bun„. Este foarte afectat și noi am încercat să-l consiliem pe partea psihologică“, a spus dr. Adrian Albota. Huidu le-a mai declarat medicilor că nu a mai putut controla mașina, din cauza condițiilor meteo, și de aceea a intrat pe contrasens.
Bilanțul victimelor accidentului provocat de Șerban Huidu a crescut, ieri dimineață, odată cu moartea celui de al treilea pasager din Loganul lovit, duminică de mașina realizatorului TV. Este vorba despre victima pe care medicii brașoveni au ținut-o mai multe ore în stare de comă indusă.
Inițial, accidentul produs duminică, în jurul orei 11, a fost prezentat pe micile ecrane într-un mod neutru, ca un accident „banal“ soldat cu moartea a două persoane, un accident obișnuit, comis de un șofer în vârsta de 35 de ani. Apoi, în scurt timp, aceleași televiziuni au intrat în fibrilație: s-a aflat că autorul accidentului este „Cârcotașul“ Șerban Huidu. Venită într-o zi „seacă“, fără alte întâmplări demne de preschimbat în știri, vestea despre drama petrecută undeva, între Brașov și Predeal, în dreptul localității Timișul de Sus, a fost preluată de majoritatea posturilor, care prezentat-o drept cel mai important eveniment al zilei. Iar faptul că foarte mulți dintre oamenii de televiziune aveau câte o poliță de plătit „Cârcotașului“ care, cu siguranță îi luase vreodată în tărbacă pentru gafe de exprimare, a întărit nota de isterie națională. Și pentru că la noi, datul cu părerea este singurul sport cu adevărat național, micile ecrane au fost luate rapid cu asalt de tot soiul de personaje care au început să explice, fiecare pe limba lui, condițiile și cauzele care au dus la evenimentul fără de care ei toți ar fi trebuit să se dea peste cap ca să-și umple cu ceva orele de emisie. Astfel se face că, multe ceasuri la rând, am fost obligați să ascultăm ba inepțiile unei ezoteriste, specialistă în cititul în stele verzi, ba pe ale unui imbecil, altfel ziarist cu pretenții, care ne-a explicat că accidentul s-a produs din vina lui Băsescu, care n-a fost în stare să ne construiască autostrăzi.
Opinia Poliției
Lucrurile au început să intre pe un făgaș cât de cât apropiat de realitate abia ieri când comisarul-șef Lucian Diniță, a prezentat rezultatele preliminare ale anchetei privitoare la accidentul provocat de Huidu. A fost o conferință de presă în cadrul căreia polițistul a enumerat câteva dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori. Comisarul-șef a precizat că cercetările de pe teren tind să acrediteze varianta unui derapaj urmat de intrarea pe contrasens, în condițiile unui carosabil umed. El a mai spus: „Evenimentul de ieri este un accident pe care Poliția îl tratează cu maximă seriozitate. Iar în acest caz se profilează o primă variantă, legată de un derapaj și intrarea pe contrasens, în urma cărora s-a produs o coliziunea oarecum frontală: un autoturism este avariat pe partea dreaptă, iar celălalt pe partea stângă“. Comisarul a mai spus că, alături de această primă variantă anchetatorii mai iau în calcul o depășire neregulamentară, „tăierea unei curbe“ precum și starea tehnică necorespunzătoare a mașinii. Într-o primă fază Șerban Huidu a fost audiat de polițiști chiar la Spitalul Județean Brașov, unde a fost internat imediat după accident. Totodată au mai fost audiate atât soția sa cât și bona copiilor ambele aflate și ele în mașină în momentul accidentului. În plus, au mai fost audiate alte opt persoane, participante la trafic. Dintre acestea, trei sunt martori oculari, fiind în autoturisme care se deplasau în același sens de mers cu autovehiculele implicate în accident.
În contextul anchetei, Poliția a anunțat că, în această fază a anchetei, Șerban Huidu este cercetat pentru ucidere din culpă, infracțiune pentru care, dacă va fi găsit vinovat, riscă să primească între unu și opt ani de închisoare. Ieri, Claudiu Tămârjan, șeful Poliției Rutiere Brașov a relatat și el că Huidu nu a făcut nici o declarație oficială, fiind „destul de șocat“. Tămârjan a mai spus că până în acest moment nu se poate spune cu certitudine viteza cu care circulau mașinile implicate în accident: „Probabil a fost o viteză neadaptată condițiilor de drum (…) Huidu nu a dat nicio declarație oficiala. Era destul de șocat și afectat de tot ce s-a întâmplat“, a mai spus șeful Poliției Rutiere Brașov.
Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență București
Șerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență București, la unitatea sanitară urmând să ajungă soția sa și bona celor doi copii, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, managerul unității sanitare, Cătălin Cîrstoiu.
Cei trei vor fi supuși unor noi investigații medicale la Spitalul Universitar de Urgență București, chiar dacă ei au primit un diagnostic la unitatea sanitară brașoveană unde au fost internați inițial, a declarat Cîrstoiu.
Potrivit directorului medical al Spitalului Județean Brașov, Cristina Huidu, soția lui Șerban Huidu, necesită o intervenție chirurgicală la picior.
Directorul medical al Spitalului Județean Brașov a declarat, ieri, că în cazul soției lui Șerban Huidu și al bonei acesteia se impune în continuare supravegherea medicală.
„Faimosul“ – Cristian Ciocan are din nou păreri
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Cristian Ciocan, cel care se crede cel mai sexy bărbat și asta după ce a apărut de nenumărate ori în fața camerelor de luat vederi în emisiuni mondene și chiar și-a lansat o colecție de chiloți împreună cu Cătălin Botezatu, a început din nou să aibe păreri pe micile ecrane. Invitat la mai mute posturi de televiziune Cristian Ciocan, a invadat din nou micile ecrane folosidu-se de acestă dată de tragedia din cazul realizatorului Șerban Huidu. Purtătorul de cuvânt a arătat că, după cum a scris ziarul Curentul, acesta a candidat în urmă cu ceva timp pentru posturile de conducere de la Poliția din Mehedinți. A ratat însă acest post astfel încât nu i-a mai rămas decât să streseze populația cu părerile sale în cazul tragediei lui Șerban Huidu chiar în orele de serviciu când este plătit din puținii bani ai polițiștilor. Amintim că „faimosul“ Crisitian Ciocan a lispsit din casele noastre și de pe micile ecrane după ce șefii lui i-au interzis să mai fie imaginea Poliție după gafa pe care a făcut-o spunând la televizor, la o oră de vârf, că în cazul unui conflict cetățenii nu trebuie să intevină ci să părăsească locul și să sune la 112. (R.F.)
Vasile Surcel