Forțele ruse ar fi terminat „prima etapă” a războiului și acum se deplasează spre estul Ucrainei, anunță generalul rus Serghei Rudskoi, armata rusă concentrându-se acum pe „eliberarea completă” a regiunii Donbas.
Vorbind la postul de știri de stat Rusia-24, generalul colonel Serghei Rudskoi, adjunct al șefului de stat major al Forțelor Armate ale Rusiei, a declarat că armata țării sale a finalizat „prima etapă” a ceea ce președintele Vladimir Putin a numit „o operațiune militară specială”.
Anunțul vine la câteva zile după ce înalți oficiali ai Pentagonului au declarat reporterilor că armata rusă pare să modifice strategia pe care a folosit-o de la lansarea invaziei asupra Ucrainei luna trecută.
Forțele ruse nu mai acționau pe mai multe fronturi pe întreg teritoriul, incluzând capitala Kiev, părând că se concentrează asupra estului țării.
Interviul lui Serghei Rudskoi a avut loc venit după ce în urma unui contraatac din partea forțelor ucrainene, armata rusă a pierdut și controlul asupra Hersonului, cel mai mare oraș cucerit de ruși în invazie. Rudskoi a susținut că Ucraina a suferit aproximativ 30.000 de victime militare, informație ce nu poate fi confirmată independent.
Rudskoi a anunțat că a fost „redusă în mod semnificativ” capacitatea de luptă a Ucrainei, acest lucru făcând „posibil, încă o dată, să ne concentrăm eforturile principale pe atingerea obiectivului principal – eliberarea Donbasului”.