Concernul britanic BAE Systems – de la care România, prin aranjamente politico-clientelare oculte, girate la nivel înalt, a cumpărat cele două fregate scoase de marina britanică la fier vechi – a blocat din nou, de curând, preluări de mărfuri în compensaţie, conform contractului de cumpărare a fregatelor, din ofertele făcute de partea română. Compania britanică de armament se obligase ca, în schimbul cumpărării de către România a fregatelor cu pricina, să achiziţioneze din România diferite produse în compensaţie. Sistemul, numit offset, este practicat pe larg în contractele de armament. Până acum însă, BAE Systems a refuzat sistematic toate cele 50 de oferte făcute de partea română. În schimb, are, bineînţeles, pretenţia plăţilor la timp din partea acesteia în contul fregatelor. Ca un fel de acuză la adresa României, responsabili ai BAE Systems spun că trustul are contracte offset cu vreo 40 de ţări, dar că numai cu România nu ar fi reuşit să le deruleze.
Blocul Naţional Sindical, ca reprezentant al sindicaliştilor de la fosta companie de stat Electrica Oltenia, nu a mai găsit altă soluţie decât iniţierea unei acţiuni în instanţă pentru anularea contractului de privatizare, deoarece noul proprietar privat al respectivei distribuţii de electricitate – firma cehă CEZ – refuză pur şi simplu să respecte legislaţia în domeniul muncii în cadrul reorganizării şi restructurării companiei, îndeosebi în ce priveşte consultarea sindicatelor şi protecţia salariaţilor cu ocazia separării prevăzute a activităţilor de furnizare de cele de distribuţie.
Dintr-un alt punct cardinal al României, din Moldova, au tot venit în ultimul timp informaţii peste informaţii despre proteste, amenzi şi chiar acţiuni judecătoreşti ale autorităţilor din judeţele Iaşi şi Suceava împotriva practicilor noului proprietar al distribuţiei de energie electrică din zonă – compania germană E.ON. Moldova. De la privatizare, deficienţele din sistem se ţin lanţ, întreruperile de curent nejustificate sau în urma unor fenomene meteo durează nepermis de mult, intervenţiile pentru reparaţii sunt amânate inadmisibil, serviciile în general nu s-au îmbunătăţit, ci mai degrabă s-au înrăutăţit, semne clare că noul proprietar nu vrea decât profitul şi iar profitul şi nici nu se gândeşte cumva să facă investiţiile necesare, de altfel promise, pentru ca profiturile să fie onorate de servicii corespunzătoare.
Ce legătură au toate aceste fapte, petrecute în diverse colţuri ale ţării şi în diferite sectoare de activitate?! Una singură. Aceeaşi ca şi în cazurile de notorietate ale combinatului siderurgic de la Galaţi şi combinatului petrochimic de la Piteşti. Proprietarii privaţi ai acestora – concernul britanico-indian Mittal Steel şi, respectiv, compania austriacă OMV – nici nu se gândesc să facă investiţiile la care s-au angajat prin contractele de privatizare pentru protecţia mediului, întrucât aceste investiţii ar însemna cheltuieli, or trusturile în cauză n-au venit în România decât să facă bani.
Atenţie însă, să nu intrăm într-o capcană! Nu că ar fi venit aici în România să facă bani constituie legătura incriminatorie în cazurile semnalate – pentru că dacă n-ar fi venit să facă bani, atunci de ce să mai fi venit?! -, ci faptul că vor să facă bani fără respectarea legilor din România, atâtea câte există, şi chiar a propriilor angajamente, asumate la implicarea pe piaţa românească.
Aceste companii străine consideră România o ţară bananieră şi se comportă ca atare, cel puţin sub aspectul că îşi permit să facă în România lucruri pe care nici nu s-ar gândi să şi le permită în ţările lor de origine sau în ţările nebananiere, unde cineva le-ar da peste mâini sau chiar le-ar scoate din joc. De aici şi profiturile supradimensionate şi mai ales raportul profituri/servicii ce le este extrem de favorabil şi care este extrem de defavorabil consumatorilor din România. Din păcate, întâlnesc în România, din partea celor care ar trebui să replice, comportamente de tip ţară bananieră, care le încurajează cu atât mai mult să se comporte ele însele precum într-o ţară bananieră.
Statul român pe care îl au în faţă este unul slab, fără autoritate şi fără credibilitate. În plus, statul a pierdut pârghiile de replică economică după ce, în mod aiuritor, a cedat atât controlul asupra exploatării principalelor resurse naturale, cât şi decizia în axa majoră a economiei. Neputinţa de replică este dată îndeosebi de faptul că, practic în majoritatea cazurilor, n-a fost vorba de adevărate privatizări, ci de cedări de monopoluri de stat către alte state. Lista este lungă, cuprinzând cazurile Romtelecom, ENEL, Gaz de France, CEZ, OMV.
Harababura politică de asemenea încurajează companiile străine să se comporte ca într-o ţară bananieră, pentru că niciodată nu au în faţă riscul unui front comun al clasei politice româneşti întru apărarea intereselor şi demnităţii ţării.
Corolar este evident clientelismul demnitarilor şi funcţionarilor publici, dintre care atâţia – vai! – sunt gata, pentru o şpagă substanţială, să-şi vândă şi părinţii, darămite ţara!
