Fostul însărcinat cu afaceri Silviu Ionescu a declarat ieri la Judecătoria Sectorului 3 că dosarul privind accidentul din decembrie 2009 este o a doua tentativă a statului Singapore de a-l denigra, anterior fiindu-i înscenat un alt accident de mașină cu părăsirea locului faptei. Fostul diplomat a susținut în fața instanței că statul Singapore a încercat să-l mai denigreze o dată, într-un caz similar celui din decembrie 2009. El a afirmat că aceste acuzații ar fi consecința faptului că, în timpul șederii în Singapore, și-ar fi manifestat public, de mai multe ori, dezacordul cu privire la unele măsuri ale administrației singaporeze care, în opinia sa, ar fi fost dăunătoare atât pentru Singapore, cât și pentru alte state vecine, refuzând să facă alte precizări, motivând caracterul secret al acestor informații. Ionescu a criticat unele acte ale procurorilor din timpul anchetei, spunând că probele sunt false și nelegale. În replică, emisarul special singaporez Anil Kumar Nayar a spus, într-o conferință de presă, că este moderat optimist în ceea ce privește rezolvarea cazului Silviu Ionescu, menționând ca un aspect pozitiv faptul că are loc un proces în cazul fostului reprezentant român. Întrebat cum comentează faptul că Silviu Ionescu a spus că i s-a mai înscenat în urmă cu trei ani un incident cu un autoturism, oficialul singaporez a precizat doar că nu este nimic nou în declarațiile fostului reprezentant român.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane