Sindicatul -Rafinorul- de la Rafo Onesti, care reprezinta 2.600 de salariati, i-a solicitat, pentru a treia oara in acest an, o audienta presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Razvan Orasanu. Sindicalistii ameninta cu proteste de strada in cazul in care solicitarea lor nu va fi acceptata pana maine.
-Incepand de joi, 8 iunie, organizatia de sindicat va trece la actiuni de strada si la pichetarea AVAS cu un grup de 80 de salariati, pana la clarificarea pozitiei dumneavoastra fata de Rafo-, se arata intr-o scrisoare deschisa, adresata AVAS la sfarsitul saptamanii trecute.
Sindicalistii cer presedintelui AVAS sa accepte contractul de novatie prin care Balkan Petroleum a cedat pachetul majoritar de actiuni al Rafo catre Calder-A International, apreciind ca firma Calder a salvat Rafo de la inchidere.
Contractul dintre Calder-A si Balkan Petroleum pentru preluarea a 98% din actiunile Rafo a fost incheiat la 12 iulie 2005. In calitate de institutie care monitorizeaza compania, AVAS trebuie sa se pronunte asupra transferului dreptului de proprietate, pentru ca firma Calder sa preia toate obligatiile asumate de Balkan Petroleum prin contractul de privatizare a rafinariei, inclusiv datoriile in valoare de circa 600 de milioane de lei.
Muncitorii de la Rafo aduc in atentia oficialilor AVAS faptul ca situatia Rafo s-a schimbat din iunie 2005, atunci cand rafinaria a inceput sa colaboreze cu firmele Expanet si Calder-A International. In urma cu un an, Rafo a reluat lucrul -la capacitatea optima de prelucrare titei dupa 15 ani de cand nu mai realizase aceasta performanta-. Sindicalistii prezinta, prin intermediul scrisorii deschise, si programul amplu de investitii tehnologice care a demarat ulterior perfectarii acestei colaborari.
Sindicalistii vor ca Rafo sa nu mai fie privita ca -oaia neagra- a industriei de prelucrare a titeiului si solicita presedintelui AVAS sa cantareasca situatia de la Onesti folosind aceleasi -unitati de masura- ca si pentru celelalte firme din domeniu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane