Home Actualitate Sindicaliștii lui Vîntu sunt suspectați de evaziune fiscală

Sindicaliștii lui Vîntu sunt suspectați de evaziune fiscală

DISTRIBUIŢI

Compania Global Video Media SA, care deține 1,2% din acțiunile Realitatea Media, este controlată de fisc, fiind suspectată de o evaziune fiscală în valoare de 1 milion de lei, adică aproximativ 240.000 de euro, reprezentånd impozit pe profit și TVA în perioada 2007-2008, susțin surse ANAF. O investigație HotNews.ro arată că șase lideri de sindicat, care îndeplineau și funcția de administratori la Global Video Media, au renunțat în luna aprilie la funcții, fiind înlocuiți cu trei cetățeni moldoveni. Contactați de HotNews.ro, liderii de sindicat au declarat că nu știu nimic despre acuzațiile care li se aduc. O parte din liderii sindicali au fost administratori și la Realitatea Media și sunt implicați în alt caz de evaziune fiscală, în valoare de 6,2 milioane de euro. Global Video Media SA (care are 1,2% din Realitatea Media) este o companie deținută de PSV Company (99,9%), fosta Petromservice, controlată de sindicalistul Liviu Luca. PSV Company (care deține 18% din Realitatea TV) a fost, la rândul ei, investigată de Fisc încă de la începutul anului trecut pentru o presupusă returnare ilegală de TVA în valoare de 62 milioane de euro. În prezent, cinci administratori de la PSV sunt anchetați de procurorii anticorupție.

Facturi de cheltuieli false introduse în contabilitatea GLOBAL Video?

Fiscul suspectează că datoria de peste 1 milion de RON pe care Global Media o are la bugetul de stat (impozit și TVA) rezultă dintr-o serie de contracte de achiziții încheiate cu societăți radiate de la Registrul Comerțului, înainte ca Global Media să declare achizițiile respective. Altfel spus, cu societăți-fantomă.
Din informațiile noastre, nu e vorba de societăți-fantomă, ci doar de societăți radiate de la Registrul Comerțului. Începând cu 2007, odată cu intrarea României în UE, firmele nu au mai fost obligate să ștampileze facturile emise, fiind suficientă semnătura. Așa că zis și făcut: reprezentanții GLOBAL Video Media au printat pe calculator facturi ca fiind emise de societăți care tocmai fuseseră radiate. Deci, pentru Global, asta însemna TVA deductibil și cheltuială, iar pentru societățile radiate și pentru stat nu mai însemna nimic. Totalul facturilor false introduse este în jurul a 835.000 de euro.
În timpul controlului fiscal, administratorii companiei, în număr de șapte, au renunțat la funcții, fiind înlocuiți cu trei cetățeni din Republica Molodva. Potrivit unor surse fiscale, Global Video Media era una dintre firmele prin care erau scoși bani din trustul Realitatea Media. De altfel, la momentul controlului fiscal, Global Video avea de încasat de la Realitatea Media suma de 672.594 lei.
Până pe 2 aprilie, administratorii companiei erau: Liviu Luca (președintele Colegiului de Conducere al Federației Sindicatelor Libere Independente PETROM), Petcu Marius (Sanitas), Baciu Iacob (președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România), Popescu Ion (președinte CSN MERIDIAN), Costin Dumitru (președinte BNS), Duțu Achille Costin (președintele Federației Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie) și Dorobanțu Ion Andrei.
În funcția de administratori au fost numiți trei cetățeni din Republica Moldova: Bularu Tatiana, Pitel Dumitru și Neagu Ana. Fiscul suspectează că modificarea la Registrul Comerțului ar fi fost făcută pentru evitarea unor eventuale cercetări penale, însă, potrivit legii, foștii administratori nu pot scăpa de răspunderea penală dacă au comis infracțiuni pe durata mandatului lor.

Global Video Media SA – un pion important

Global Video Media SA a jucat un rol important în achiziția postului Realitatea TV de la Silviu Prigoană. În 2008, Global Video Media deținea 10% din acțiunile Realitatea Media, acest procent fiind diminuat, astfel că în 2010, Global Video Media deține doar 1,2% din acțiuni.
Potrivit Registrului Comerțului, sindicaliștii au plecat din funcțiile de administratori ai societății la începutul lunii aprilie, la câteva luni după începerea controlului fiscal. Presa a relatat încă din decembrie 2009 că ANAF se află în control la companiile din trustul de presă controlat de Sorin Ovidiu Vîntu. În cazul Global Video Media, s-a stabilit suma de 1,09 milioane de lei, reprezentând sume suplimentare estimate ca fiind datorate de companie, reprezentând impozit pe profit și TVA.
Potrivit Registrului Comerțului, Global Video Media are ca obiect de activitate difuzarea programelor de televiziune. Potrivit unor rapoarte întocmite de CNA, compania a deținut mai multe licențe TV ale posturilor locale ale Realitatea TV și licențe TV pentru AlphaTv.
Global Video Media a jucat un rol important în achiziția postului Realitatea de către companiile controlate de Sorin Ovidiu Vîntu. Povestea tranzacției a fost dezvăluită de „Evenimentul Zilei“ în 2006: „ (…) Cumpărătorul a fost firma Global Video Media SRL, care era controlată atunci de Radoway Limited, o cutie poștală din Cipru. Off-shore-ul cipriot a fost reprezentat în momentul tranzacției de Mircea Solomon, locotenent fidel al lui Vîntu și fost director în structura Gelsor, înființată de părintele FNI. Cu toate acestea, Vîntu a negat de fiecare dată că s-ar afla în spatele vreunui off-shore cipriot. În mod ciudat, cei 5,55 milioane de dolari pe care Global Video Media SRL (Radoway Ltd. – Cipru) i-a virat în conturile lui Radu Mărgineanu pentru pachetul de 45% din Realitatea provin dintr-o sursă colaterală. Este vorba despre compania Petromservice SA care, pur și simplu, a finanțat Global dând posibilitatea acesteia să cumpere acțiunile râvnite. Când a fost semnat contractul de finanțare, Petromservice era patronată de federația sindicală din Petrom, condusă de Liviu Luca (…)“.
Portalul totalfirme.ro prezintă evoluția financiară a companiei între 2003 și 2007, ultimul an în care compania și-a depus bilanțul. Astfel că, în anul 2004, când s-a realizat achiziția Realitatea TV, numărul de angajați ai Global Video Media crește de la 62 la 135. În 2004 și 2005, compania înregistrează profit. În 2006, compania înregistrează o pierdere de 9 milioane de lei, dar raportează o creștere a capitalului social de la 10.000 de lei la 10 milioane de lei.

Ce spun sindicaliștii despre controlul ANAF

Declarațiile liderilor sunt de-a dreptul halucinante. În timp ce Liviu Luca a refuzat orice discuție pe această temă, Dumitru Costin a precizat: „Nu știu nimic. Eu mi-am dat demisia de acolo (n. red. – poziția de administrator al Global Video Media). ANAF-ul investighează și să fie trași la răspundere cei vinovați. Ce să mai spun. Legea trebuie să își spună cuvântul“. La rândul său, Baciu Iacob a afirmat: „Nu cunosc problemele de la firmă. Am plecat de acolo pentru că mi-a expirat mandatul. Presa mi-a mai semnalat că acolo există o problemă. În Consiliul de Administrație nu se discutau astfel de probleme. Vinovați sunt directorul general și directorul economic“. La fel de neștiutor este și Ion Popescu: „Nu știu această chestiune legată de moldoveni. Probabil am fost schimbați noi și aduși moldoveni pentru a eficientiza activitatea. Lupta în Consiliul de Administrație era ca să se eficientizeze. Pot să vă spun sigur că nu s-a făcut nimic în afara legii“. Ion Popescu a făcut și câteva comentarii pe marginea evaziunii de 6,2 milioane de euro constatate de ANAF la trustul Realitatea. „Eu am fost personal să văd documentele și vă spun că este fals. Trustul Realitatea și-a plătit toate obligațiile către stat. Nu s-a făcut nimic ilegal acolo. I-am spus și lui Costin că m-am interesat eu personal. Știți că pentru noi a fost un mare avantaj să fim acolo în Consiliul de Administrație. Nicio televiziune nu ne lua în seamă. Așa, Realitatea ne transmitea acțiuni. Să știți că spuneau numai adevărul. A fost mare avantaj pentru noi.“
Marius Petcu se declară un prost interlocutor pe marginea acestui subiect: „Nu știu ce s-a întâmplat. Am luat act doar de această modificare (numirea unor administratori din Republica Moldova – n. red.). Despre ce a descoperit ANAF, nu știu nimic. Nu sunt un interlocutor bun. N-am avut acces la datele societății“.

Sindicaliștii, clienții Fiscului

Aceiași sindicaliști sunt implicați într-un alt caz de evaziune fiscală. În martie, publicația Kamikazeonline.ro dezvăluia că aceiași sindicaliști au realizat o evaziune fiscală de 6,2 milioane de euro în calitate de administratori ai Realitatea Media SA. Aceeași publicație notează că pentru acest prejudiciu ANAF a sesizat DNA. Revista „Kamikaze“ a descris și cele trei metode prin care administratorii Realitatea Media au evitat să plătească impozitele la stat. Detalii despre acest caz, aici.

Lecții de politici fiscale de la suspecți de evaziune

Acest caz este distinct de ceea ce au constatat inspectorii ANAF la Global Video Media. La fel ca și în cazul Global Video Media, liderii de sindicat au renunțat și la funcțiile de administratori pe care le dețineau la Realitatea Media.
Între timp, sindicaliștii explică politicile fiscale ce trebuie aplicate de stat. În numele sindicatelor pe care le reprezintă, aceștia au trimis joi, 6 mai, un comunicat în care se plâng de posibilele modificări ale politicilor fiscale și spun că ele vor duce la „sporirea evaziunii fiscale în condițiile în care evaziunea a ajuns la îngrijorătorul procent de 28% la nivelul anului 2009“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.