Home Actualitate Sistemul bancar românesc e ferit de turbulențele din SUA și Europa

Sistemul bancar românesc e ferit de turbulențele din SUA și Europa

DISTRIBUIŢI

Îngrijorarea este cuvântul de ordine pe piețele internaționale. Toată lumea se întreabă cum investim, în ce monedă ne împrumutăm, cât de sigure sunt sistemele bancare și respectiv diferitele valute. Deși România pare din ce în ce mai conectată la mișcările ce se desfășoară la nivel mondial pe piețele valutare și bursiere, majoritatea analiștilor apreciază că sistemul bancar indigen este ferit de fenomenele nefaste de peste Ocean și de pe bătrânul continent. Anul 2007 a dovedit că, datorită stadiul incipient al bancarizării din România, dar mai ales măsurilor de politică monetară restrictivă, aplicate de Banca Națională, am reușit să atenuăm cu succes undele "cutremurului" american. Sigur, necombinarea politicilor monetare cu cele fiscale și respectiv de cheltuieli și venituri adecvate a condus la derapajul unui leu supraapreciat de fondurile speculative.
Recent, același sistem bancar a demonstrat că nu mai este sensibil nici la accidente ale unor giganți europeni, bine ancorați prin subsidiare în peisajul mioritic. Și vorbim aici desigur de scandalul Soci?à?¢t?à?¢ G?à?¢n?à?¢rale, instituție al cărei profit pe anul 2007 riscă să fie tocat aproape în întregime de o "scăpare" a unui trader, care a investit imprudent depășindu-și atribuțiile. Totuși, cotația BRD, controlată de SG, pe bursa de valori, nu a suferit pierderi, ba chiar a crescut către finalul zilei, semn că nu sunt motive de îngrijorare în rândul investitorilor. De aceeași părere este și președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea (foto): "așa cum a fost descris cazul în presă, nu sunt motive să credem că frauda va produce efecte de la centru către sucursale".
"Mica greșeală" a angajatului, echivalentă cu un procent de 0,05-0,1% din activele celui de-al doilea jucător bancar de pe piața franceză, demonstrează că nici Europa nu e la adăpost de turbulențe bancare. Acest lucru este subliniat și de șeful ARB: "Din când în când, activitatea bancară arată că poate fi deosebit de riscantă. Riscuri pot apărea chiar și în instituții dintre cele mai solide, cum este Soci?à?¢t?à?¢ G?à?¢n?à?¢rale. Deși băncile investesc enorm pentru evitarea riscurilor operaționale sau provenite ca urmare a unor fraude, realitatea demonstrează că nu s-a reușit găsirea unei soluții infailibile". De asemenea cazuri punctuale este capabil, la scară mai mică, și sistemul nostru bancar. Cel mai recent exemplu este șeful de sucursală de la Bancpost. Numai că, pe general, băncile au demonstrat că au trecut vremurile în care trebuia să ne fie teamă să ținem economiile în depozite sau conturi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.