Sistemul de bruiaj al telefoanelor mobile în închisori va fi implentat din 2015, iar anul acesta reprezentanții Administrației Penitenciarelor (ANP) ar urma să aleagă aparatura și serviciile, a anunțat directorul ANP, Claudiu Bejan.
Directorul ANP, comisarul șef Claudiu Bejan a spus, în cadrul ședinței de bilanț pentru anul 2013, că, cel mai probabil, sistemul de bruiere a telefoanelor mobile ar putea fi achizioționat și pus în funcțiune la începutul anului 2015.
"Acum suntem în faza de finalizare a fișei tehnice pentru achiziționarea serviciilor de consultanță și sperăm ca până la sfârșitul anului să avem o propunere clară de servicii și de aparatură care să conducă la eradicarea fenomenului introducerii telefoanelor mobile în mediul penitenciar", a spus Claudiu Bejan.
Bejan a explicat că, în aceste condiții, ANP ar putea fi în măsură să achiziționeze sistemul la începutul lui 2015. "Trebuie să știm ce cumpărăm, pentru că, până acum, în România, nu s-a mai achiziționat așa și trebuie să alegem foarte bine", a mai afirmat directorul ANP.
Acesta a spus că, odată cu introducerea sistemului de bruiaj al semnalului GSM, se va limita atât numărul de celulare din închisori, cât și numărul actelor de corupție comise de angajații ANP. "Sper ca prin implementarea legii destinate blocării și întreruperii semnalului de telefonie mobilă în închisori, să reducem aproape de zero acest fenomen", a declarat comisarul șef Bejan.
La jumătatea lunii octombrie a anului trecut, Guvernul a adoptat un proiect de lege propus de Ministerul Justiției pentru combaterea "amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice generate de folosirea neautorizată în penitenciare de către deținuți a dispozitivelor de comunicare la distanță".
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane