Activitatea economică din zona energiei a atras, în afara așa-numiților „băieți deștepți” – personajele care cumpărau ieftin energie, la prețuri preferențiale, și o vindeau apoi la prețul pieței, care era de câteva ori mai mare decât cel de achiziție – și firme-căpușă, abonate la bani publici, care primesc contracte pe bandă rulantă fără să participe la licitații. După cazul Hidroelectrica, în care s-a ajuns recent la începerea procedurilor pentru declararea insolvenței în instanță, societatea având pierderi uriașe din cauza contractelor păguboase de mentenanță și a celor încheiate cu „băieții deștepți”, se profilează un nou scandal în energie legat de Transelectrica SA. Cum se sifonează banii Transelectrica și, implicit, ai Ministerului Economiei, prin societăți chiar din subordinea lor, ce par să fie înființate chiar în acest scop, vom vedea mai departe. Una dintre societățile aflate în subordinea Transelectrica, este vorba despre SMART SA, căreia îi putem spune „firmă-deșteaptă”,
dacă e să ne luăm după nume, pare să facă o adevărată carieră în domeniu și să câștige locul întâi pe podium la primirea și cheltuirea banilor publici fără licitație. Societatea SMART SA a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 710/08.08.2001, ca societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, filiala a Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica SA. Obiectul de activitate? Conform statutului societății este efectuarea de revizii, reparații și remedieri la echipamentele primare și secundare din rețelele electrice, prestări de servicii în domeniul energetic, microproducție de echipamente energetice, la care s-au adăugat multe alte activități cum ar fi editarea de reviste, turism, hotelărie, piscicultură, leasing și altele . După cum singuri se laudă, Smart SA sunt o societate „dinamica, care se bazează pe calitate și promptitudine în execuția serviciilor”. Vom vedea mai departe cum SMART SA primește ilegal bani de la Transelectrica, pe care îi cheltuie, tot în ciuda prevederilor legale, în favoarea unor firme-căpușă, intrate în folclorul local al afacerilor din Oaș și chiar al celui din întreaga țară.
Transelectrica pompează bani ilegal la SMART SA
Spuneam că societatea SMART SA a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 710/2001. Potrivit actului constitutiv, SMART SA are drept unic acționar Transelectrica SA și un capital social de 300 de miliarde lei vechi, împărțit în 3.000.000 de acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea de 100.000 lei. Conform legislației în vigoare privind achizițiile publice, Transelectrica SA ar trebui să încredințeze lucrările de mentenanță sau de orice altă natură, precum și achiziția de servicii, prin licitație publică. Conform articolului 8, lit. d, din Ordonanța de Urgență 34/2006, care reglementează achizițiile publice, Transelectrica SA este autoritate contractantă și trebuie să organizeze licitație „atunci când atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării activităților respective”. Mai mult, ordonanța nominalizează expres că dispozițiile articolului menționat sunt aplicate obligatoriu „contractelor sectoriale”. În capitolul VIII al actului normativ, art. 229 lămurește la modul concret: „prin contract sectorial se înțelege contractul de achiziție publică care se atribuie în scopul efectuării unei activități relevante în sectoarele de activitate publică – apă, energie, transport și poștă”. Transelectrica, companie națională de interes strategic pentru transportul energiei electrice, nu a respectat aceste prevederi legale și a încredințat, fără licitație, către SMART SA, mentenanța rețelei de transport al energiei electrice, cu tot ce înseamnă în plan tehnic acest lucru. Că mașinăria e foarte bine unsă și nu este deranjată de nimeni stă dovadă și faptul că, la începutul acestui an, Transelectrica a alocat către SMART SA, probabil ca bani de buzunar pentru intervalul 2012-2015 în eventualitatea unor lucrări, suma de 361,34 de milioane de lei (aproximativ 80 de milioane de euro). Conform unui comunicat al Transelectrica transmis Bursei de Valori, contractul încheiat cu SMART SA este pentru „realizarea lucrărilor strategice în instalațiile aflate în gestiunea Transelectrica”.
Firma „deșteaptă” SMART dă banii mai departe
Conform aceleiași ordonanțe 34/2006, SMART SA este întreprindere publică, fiind considerată autoritate publică contractantă, conform aceluiași articol 8, lit. D, din ordonanță, care stipulează: „Este autoritate contractantă orice întrerindere publică ce desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități”. La cap. VIII al ordonanței, referitoare la „Contractele sectoriale”, secțiunea 1, denumită „Activități relevante”, se arată că toate dispozițiile capitolelor I-VI (printre care se află și obligativitatea organizării de licitații pentru achiziții) sunt aplicabile „contractelor sectoriale”. La art. 229, aliniatul 2, se definește contractul sectorial, ca fiind „contractul de achiziție publică care se atribuie în scopul efectuării unei activități relevante în sectoarele de utilitate publică: a) apă, b) energie, c) transport și d) poștă”. Mai departe, în sensul de mai sus, conform art. 235, sunt considerate activități relevante „punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate să asigure, în beneficiul publicului, servicii de producție, transport sau distribuție de combustibili gazoși, energie termică sau energie electrică”. Mai mult, art. 142, alin. 1, spune clar: „(1) Autoritatea contractantă are obligația de a încheia acordul-cadru, de regulă prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă”. Prin urmare, SMART SA trebuie să organizeze licitații pentru achiziții de servicii și produse, dar și pentru a încheia un acord-cadru. În ciuda acestor prevederi, vom vedea că SMART SA a trecut peste lege de parcă nici n-ar fi fost acolo. La data de 12 iunie 2008, Societatea Comercială pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei de Transport SMART SA a încheiat fără licitație un acord-cadru de lucrări cu Asociația – SC Nord Invest Company SRL și SC Lescaci Com SRL. Prin acordul încheiat, asociația formată din cele două firme, ambele din Negrești-Oaș, județul Satu Mare, urma să execute comenzile de lucrări și mentenanță date de sucursalele teritoriale ale SMART SA, în vederea întreținerii rețelei de transport a energiei electrice. În acordul-cadru apare și un articol, care pare mai degrabă favorabil celor două firme, decât societății SMART SA, care, practic, își subcontracta activitatea pe care trebuia s-o desfășoare în baza statutului. Articolul în chestiune, menționează că „promitentul-achizitor (SMART SA, n.r.) se obligă să nu inițieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenționează să achiziționeze lucrări care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu excepția cazului în care promitentul-executant ( Asociația – SC Nord Invest Company SRL și SC Lescaci Com SRL, n.r.) declară că nu mai are capacitatea de a le executa”. Ce se poate înțelege de aici? Dacă, în cazul unei lucrări, SMART SA ar fi putut s-o execute prin forțe proprii sau prin altă societate la un preț mai mic, nu putea să facă acest lucru, întrucât contractul-cadru o obliga să realizeze lucrarea prin asociația menționată, la prețul stabilit de aceasta. Mai mult decât atât, așa cum am văzut, contractul a fost încheiat cu încălcarea flagrantă a legislației în vigoare privind achizițiile publice, respectiv a Ordonanței 34/2006, întrucât a fost încredinat direct, fără licitație. Acest acord între SMART SA și Asociația SC Nord Invest Company SRL și SC Lescaci Com SRL urma să se încheie la 31 decembrie 2010, însă a fost ulterior prelungit cu încă un an, până la 31 decembrie 2011. În actul adițional de prelungire a contractului au fost introduse și alte câteva articole prin care se renunța, în mod surprinzător, la anumite lucrări. Nu în ultimul rând, acordul-cadru prevede și acordarea unui comision de 10% din valoarea lucrărilor contractate, pe care SMART SA îl încasează de la cele două firme. Din câte am aflat de la sursele noastre, subcontractarea s-a făcut pentru sifonarea către politicieni a unor comisioane, pe care SMART SA nu le putea acorda, fiind firmă de stat.
Abonament la banii statului
Cele două firme ale asociației care a primit contractul de lucrări și mentenanță fără licitație de la SMART SA – SC Nord Invest Company SRL și SC Lescaci Com SRL – au antecedente vechi în contracte cu statul pentru lucrări de anvergură, făcute de mântuială și pe bani mulți. SC Lescaci SRL aparține lui Ioan Ciocan, poreclit Noni al lui Lescaci, care este ginerele fostului prefect, fost președinte al Consiliului Județean și actual deputat PSD de Satu Mare, Gheorghe Ciocan. Numele firmei sale a apărut în mai multe scandaluri legate de construirea digului împotriva inundațiilor de la Săucești, județul Bacău. În legătură cu lucrările la dig există pe masa actualului director general al Administrației Naționale ”Apele Române” un raport în care se arată că lucrările executate de SC Lescaci SRL au fost supraevaluate, fiind destul de probabilă sesizarea DNA în acest caz. După inundațiile catastrofale din 2010, la lucrările de la digul de la Bacău a fost în câteva rânduri și președintele Traian Băsescu, care a remarcat starea precară a lucrărilor de consolidare și s-a arătat contrariat că este nevoie de suplimentarea fondurilor alocate inițial. În legătură cu lucrările digului din Bacău a avut loc chiar și o descindere, în 2011, a procurorilor DNA, la locuința lui Ioan Ciocan din localitatea Certeze, Satu Mare. Însă de atunci nu se mai știe nimic. DNA București a confirmat acțiunea la vremea respectivă, însă a precizat că ancheta este făcută de serviciul teritorial Oradea al structurii.
Mai multe carnete de partid, mai multe cotizații
Surse apropiate ministerelor Economiei și Mediului spun că patronii celor două firme conectate la robinetul SMART – Ioan Ciocan (SC Lescaci Com SRL, n.r.) și Viorel Sarca (patronul SC Nord Invest Company SRL, n.r.) – sunt bine înșurubați în sistem, astfel încât nu contează prea mult pentru ei schimbarea puterii politice, chiar dacă marile tunuri le-au dat în timoul guvernării trecute. Ciocan este cumătrul Sulfinei Barbu, un apropiat al fostului primar al sectorului 3, Liviu Negoiță, și al lui Silvian Ionescu. Ambii patroni au avut relații foarte apropiate cu fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, trimis în judecată pentru fapte de corupție. Aceleași surse ne-au spus că în ultimii patru ani Lescaci Com SRL a primit 34 de contracte de la “Apele Române”, în valoare de peste 300 de milioane de lei, 18 dintre acestea fiind acordate în timpul mandatului lui Borbely. De altfel, fostul ministru Laszlo Borbely a fost trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar în care a apărut și patronul firmei Lescaci SRL. Anchetatorii au stabilit că firma SC Lescaci SRL i-a amenjat ministrului un apartament în care locuia mama sa. Patronul firmei ar fi intervenit apoi prin intermediul unui consilier al lui Borbely pentru obținerea unor contracte cu Apele Române. Rezulatul? SC Lescaci SRL a obținut pe bandă zeci de contracte, încât s-a ajuns ca alte firme să se retragă de la licitații când aflau că abonații la bani publici participă și ei. Sursele noastre ne-au mai informat că recenta venire a USL la putere nu a schimbat planurile de viitor ale celor două firme care căpușează SMART SA. Contractul cu SMART SA s-a încheiat în timp ce la conducerea ministerului Economiei se afla liberalul Varujan Vosganian, iar odată cu păstrarea portofoliului la PNL, prin Daniel Chițoiu, perspectivele sunt luminoase și pentru următoarea perioadă. Din câte am aflat, liberalul Dan Radu Rușanu, care este nașul ministrului Chițoiu, nu este străin de lucrurile care se întâmplă la Transelectrica, iar actualul director al SMART SA, Cosmin Monac, însurat cu o vajnică liberală, pune și el umărul la sprijinirea financiară a unei părți a sectorului privat din Negrești-Oaș și Rm. Vâlcea.
Bogdan Cristescu