Veritabile -comando-uri- de scolari din Turda fug ori se invoiesc de la ore si iau, pe banii de sandvis, -ocazia- spre Cluj. Aici, ei au pregatite tot felul de -smenuri- pentru a-i prosti de cap pe mai naivii si bogatii lor colegi. Vin cu tot felul de -chestii-: abtibilduri cu -Pokemon-, cu fotbalisti, machete, brichete, brelocuri, si alte distractii sau accesorii la moda printre pustii clujeni din I-IV. Profitul poate fi de 50.000 pana la 200.000 pe zi.
Micile secrete ale marilor afaceri
Mihaita, o mogaldeata aspra de 10 ani, e capul rautatilor. -Stiu bine Clujul, se lauda el, ca am stat acolo pana anul trecut, cand ai mei au vandut apartamentul si ne-am mutat la Turda.- Parintii lui Mihai, ca multi alti clujeni someri sau cu venituri modeste, au ales calea Turzii, unde apartamentele sunt mai ieftine, iar banii ramasi din vanzarea fostelor domicilii ajung, o vreme, pentru paine si alte cele. Desi venit de scurt timp la Turda, Mihai si-a facut deja multi prieteni de nebunii, la scoala si la bloc. Lui i-a venit ideea afacerii, pentru ca tot el ii cunoaste si pe copiii de aceiasi varsta din Cluj. -Stiu cam ce merge pe-acolo si mi-e mai usor sa ma duc acolo-, explica -scolerul- dintr-a IV-a.
-Pompi- e coleg – in clase paralele – cu Mihaita si e mare colectionar de timbre si abtibilduri. Cei doi s-au gandit sa treaca la comercializarea lor printre pustii naivi mai mici sau de-o varsta cu ei. -Pe timbrele cu sporturi am facut o gramada de bani-, isi aminteste -Pompi-.
-Dai 20.000 pe numarul 37?-
O data prinsa -filiera Clujeana-, grupul s-a extins pana la cinci-sase membri. -Nu toti vin cu noi de fiecare data, au mai fost si <gainari>-, pozeaza in Nas Mihaita. Trupa se strange in jurul orei 11.00, dupa -Mate si Romana-, iar la 12.00, mai tot timpul, trece la vanarea -ocaziei- spre Cluj-Napoca. -De obicei, ne iau, ca ne vad asa, mai mici…-, speculeaza -Pompi-. -Le dam 5.000-10.000 maximum, cand ne cer bani-, adauga Mihaita.
De la teatru, nu e greu. Alege Mihai o scoala-tinta si treaba-i ca si rezolvata. Din rucsacuri incep sa rasara, in pauze, tot felul de ispite scolaresti: pixuri cu luminite, brelocuri-surpriza, mingi de fotbal, machetute si, in special, orice abtibild -Pokemon-, -FIFA 2002- etc.
Preturile ajung, in mintile aburite de reclamele si promisiunile smenarilor, la preturi astronomice. -Unul mi-a dat 250.000 de lei pe-o minge de la rusi, din piata, pe care am dat 85.000 si nu mi-o placut-, se da rotund Mihaita. Altadata, sustin pustii, pe un abtibild au primit si 20.000 de lei.
Per total, o zi normala de munca se lasa cu 50.000-200.000 de lei – -Profit!- – arunca Mihaita orice umbra de indoiala reportericeasca.
Parintii nu stiu nimic
-Sa nu-i ziceti la parinti, ca-i omoara in bataie!-, ia apararea clientilor fideli doamna Leni, vanzatoarea de paine de la toneta careia se aprovizioneaza baietii cu pokemoane si cu gume cu diferite feluri de abtibilduri. Doamna stie totul despre -mijmasurile- alora mici. Ca ala are bani de-acasa, ca-i dau ai lui, ca -alalalt fura de la ai lui, numa sa stea in gasca langa restu*-, ca -Mihaita sta undeva pe strada Lotus-, ca -lui <Pompi> ii zice – parca – Razvan- si alte subtilitati de artista a spionajului pregimnazial.
De-un singur lucru ii e frica doamnei Leni: -Nu stiu cum au, draga, atata curaj sa mearga ei singuri pan* la Cluj… Tare mi-e teama sa nu care cumva sa pateasca intr-o zi oarece-, se plange matern femeia care vinde paine in fieful micilor gangsteri.
