Universitatea de Vest din Timişoara a găsit soluția împotriva plagiatului. Noul program se numește „Turn it in” și este conceput atât ca să poată depista posibilele fraudele academice cât şi ca să-i ajute pe studenți să redacteze lucrările corect și original. Achiziția serviciului costă Universitatea de Vest din Timișoara aproximativ 20.000 de euro, sumă care acoperă un abonament valabil timp de trei ani. Programul poate fi folosit de studenţi chiar din acest an universitar.
În epoca internetului, copiatul unor lucrări ştiinţifice a devenit floare la ureche. Câteva click-uri şi o nouă teză poate lua naştere în câteva minute. Numai că şi detectarea fraudei a devenit la fel de simplă. Cu ajutorul unui soft ce depistează paragrafele plagiate, Universitatea de Vest din Timișoara aplică, începând din acest an, tehnici noi ca să-i depisteze pe studenţii care au ales calea cea mai scurtă către o lucrare ştiinţifică.
Diana Mihuț este una dintre beneficiarii programului antiplagiat și printre primii studenţi care au testat sistemul chiar înaintea de predarea lucrării. În numai zece minute, întreaga lucrare e verificată. Un raport complet scoate în evidenţă paragrafele plagiate.
„Am rupt teza de doctorat în cinci capitole și am încercat să o testăm separat. Două dintre capitole au ieșit cu un 5-6% plagiat, acolo unde era citată mai multă bibliografie, iar unul dintre ele este cu 0, ceva… Înseamnă un nivel foarte ridcat de originalitate”, spune Diana Mihuț.
Procesul de verificare este gratuit pentru studenţii Universităţii de Vest, iar Diana spune că e şi uşor de folosit.
Deşi nu le mai permite să recurgă la metoda copy-paste, noul program nu pare să îi sperie prea mult pe studenți. De sistemul antiplagiat se bucură, însă, cel mai mult, profesorii, care nu mai sunt nevoiţi să petreacă zile întregi, făcând pe detectivii, în căutarea unor eventuale fraude. Ei speră că, în acest fel, texele vor fi originale, iar sursele – redactate corect.
„Într-o societate în care, din păcate, se practică tot mai frecvent plagiatul, cu un gen de aviditate pentru a obține titluri academice și cred că utilizarea unor astfel de instrumente îi va face pe mulți dintre profesori să devină mult mai atenți”, ne-a declarat prof. dr. Otilia Hedeșan, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al UVT.
„Dreptul de proprietate intelectuală este extrem de important și dacă ne uităm la țările din Germania, Spania, Italia, acolo se pune mare accent și acolo ne dorim și noi să tindem așa că evident trebuie să respectăm aceleași rigori. Considerăm că, în următorii ani, cu siguranță şi în România, se va pune un accent mare în acest domeniu”, explică rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.
În prezent, peste 15.000 de instituţii din 140 de ţări folosesc deja acest serviciu. În România, Universitatea de Vest din Timişoara este prima care oferă acces la acest soft tuturor studenţilor şi profesorilor săi.