Home Actualitate Soldatul Victor Athanasie Stănculescu cere clemența comandantului Băsescu

Soldatul Victor Athanasie Stănculescu cere clemența comandantului Băsescu

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a declarat că Victor Athanasie Stănculescu a trimis o cerere de grațiere la Președinție, la care Ministerul Justiției a dat aviz negativ, șeful statului precizând că va mai analiza ce decizie ia pentru că nu știe încă de ce acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Vorbind despre Revoluția din 1989, președintele Băsescu a menționat că singurul condamnat este fostul general Victor Athanasie Stănculescu, la 15 de închisoare. "Stănculescu are la mine o cerere de grațiere", a anunțat șeful statului. El a precizat că Ministerul Justiției a dat aviz negativ, dar că el va mai analiza ce decizie ia, pentru că nu știe încă de ce acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare. În 16 octombrie 2008, judecătorii instanței supreme i-au condamnat pe Mihai Chițac și Victor Athanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Cei doi au fost încarcerați în aceeași zi, la scurt timp foștii generali formulând cereri în instanță de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale. Mihai Chițac a murit, în 1 noiembrie, în locuința sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice. Conform Constituției, între atribuțiile președintelui se regăsește și grațierea individuală.

Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.