Home Actualitate Solicitarea de contopire a pedepselor lui Omar Hayssam, respinsă, pentru a doua...

Solicitarea de contopire a pedepselor lui Omar Hayssam, respinsă, pentru a doua oară, de magistrații de la Curtea de Apel Ploiești

DISTRIBUIŢI

 

 

Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au respins respins, miercuri, pentru a doua oară în ultimele două luni, solicitarea formulată de o comisie de la Penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița privind contopirea pedepselor lui Omar Hayssam, prin aplicarea legii penale mai favorabile. Această decizie nu este, încă definitivă.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins, miercuri, solicitarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor de la Penitenciarul Mărgineni, constituită în baza HG 836/2013, privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive pentru Omar Hayssam, au declarat reprezentanții Curţii de Apel Ploiești pentru pentru corespondentul Mediafax. Nefiind definitivă, această soluție poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicarea ei. Aceasta este a doua oară când magistrații acestei instanțe resping propunerea de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul lui Omar Hayssam, pentru care Comisia de evaluare de la Penitenciarul Mărgineni, unde este acesta este încarcerat, a depus la instanță o sesizare prin care propunea contopirea pedepselor în cazul acestui deținut. Curtea de Apel Ploiești a respins inițial această sesizare în 25 mai, iar decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a trimis dosarul spre rejudecare la instanța din Ploiești. Potrivit datelor furnizate în luna mai de către reprezentanții Curții de Apel Ploiești, Comisia de evaluare a dosarelor de la Penitenciarul Mărgineni a depus la această instanță o sesizare privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul lui Omar Hayssam. În sesizarea trimisă la instanță de către comisia de la Penitenciarul Mărgineni se propune contopirea pedepselor în cazul acestui deținut.

Omar Hayssam este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înşelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”. Acesta a fost predat Poliției Române în dimineața zilei de 19 iulie 2013, anunța purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea. În 23 iulie 2013, Poliția Română arăta că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reţinere și arest preventiv al IGPR, în care a stat de la aducerea lui în țară, într-o unitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Reprezentanții ANP au precizat ulterior că Omar Hayssam se află din 23 iulie 2013 în custodia Penitenciarului București Rahova și este cazat într-o cameră cu „profil de carantinare-observare”. Ulterior, el a fost transferat la Penitenciarul Mărgineni, situat în comuna I.L. Caragiale din județul Dâmbovița. În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad. În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar. La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova. În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006. Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel național și internațional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel București, în iulie 2006.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.