Sora premierului Victor Ponta este audiată începând cu ora 9.00 la DNA PLOIEȘTI în dosarul în care soțul său și alți trei oameni de afaceri au fost reținuți. Codul penal prevede că în cazul rudelor de gradul I poți refuza să dai declarații.
Conform unui comunicat al DNA, în 17 februarie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a următorilor inculpați:
HERȚANU IULIAN CRISTIAN, administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene,
– evaziune fiscală,
COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene,
– evaziune fiscală,
CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunilor de
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene,
– evaziune fiscală,
MUNTEANU LIVIU, administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. începând cu data de 25.04.2014, pentru săvârșirea infracțiunilor de: –aderarea la un grup infracțional organizat,
– schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene
– evaziune fiscală,
Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca ei să fie prezentați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aceeași cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus măsura controlului judiciar față de următorii:
COSMA MIRCEA, președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite
COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat, (fiul celui anterior menționat), pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat,
GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat
Din ordonanțele întocmite de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011- 2015, HERȚANU IULIAN CRISTIAN – administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov și COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
– adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și
– însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
– sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), Asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.
La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul Munteanu Liviu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.
Grupul infracțional menționat a fost sprijinit în realizarea scopului propus de
-COSMA MIRCEA care, în perioada 2011 – 2015, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății menționate, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, să determine prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat în Parlamentul României și fii al lui Cosma Mircea, care a efectuat demersuri ( intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. ( societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:
– deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
– sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit).