Sorin Ovidiu Vîntu s-a grăbit atunci cînd, sfătuit probabil de avocații lui, a semnat materialul de urmărire penală în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de favorizare a infractorului, Nicolae Popa. Mitovul? SOV aflase că în noul cod penal care va intra în vigoare începînd cu anul 2011 se prevede că infracțiunea de favorizare a infractorului poate fi pedepsită cu o condamnare cu suspendare de la unu la cinci ani ori cu amendă. În acest sens, Noul Cod Penal modifică pedeapsa pentru această infracțiune la art. 269 unde se arată că ”Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani sau cu amendă”. Vîntu a pariat însă pe niște “cai morți”. Sau poate că a fost dezinformat de postul de televiziune la care se uită mereu, pentru că nu a aflat la timp, că în acest dosar prin care a fost trimis în judecată doar pentru “favorizarea infractorului”, o parte a actelor strînse de procurori îl incriminau și de “spălare de bani”. Așa cum ziarul Curentul a semnalat deja, Sorin Ovidiu Vîntu l-a subvenționat pe Nicolae Popa în Indonezia cu bani provenți din infracțiuni, iar procurorii i-au întocmit un alt dosar penal unde el este încă anchetat pentru această faptă. Postul Realitatea TV a anunțat în urmă cu cîteva zile că SOV ar putea scăpa, după noul Cod Penal, doar cu o amenda, păcălinu-și în acest fel Mogulul și telespectatorii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane