Nu se cunoaşte numărul exact al pacienţilor care necesită un transplant, a declarat, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că nu există o prioritizare a pacienţilor în funcţie de urgenţă sau de înscrierea pe liste. În senitătatea ei Pintea a mai declarat că nici directorul ANT nu cunoaște astfel de date.
“Nu cunoaştem o cifră exactă cu numărul exact de bolnavi care necesită transplant. (…) Nu am restructurat Angenţia Naţională de Transplant (ANT), am schimbat conducerea instituţiei, restructurarea urmează. Există aceste registre care sunt pe fiecare centru în parte. Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, deşi are atribuţii în fişa postului să cunoască aceste date, nu are acces la aceste date. Da, şi mie mi se pare ciudat. Am primit un raport din partea noii conduceri, în care mi se prezintă succint probleme, urmând ca Corpul de Control să finalizeze raportul. Odată cu acest raport, noua conducere a venit şi cu o propunere de modificare a ordinului de înfiinţare a instituţiei. Până la legea transplantului vom lua măsuri astfel încât să putem avea o transparenţă. Tot ce pot să vă spun e că, deşi aveam date că există 31 de pacienţi care necesită un transplant pulmonar, în registru nu apare decât unul singur. Nu avem în acest moment o prioritizare în funcţie de urgenţă sau în funcţie de înscriere pe listă a pacienţilor care au nevoie de orice timp de transplant, pentru niciun tip de organ”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat bilanţul primelor şase luni de conducere a instituţiei.
Ce să mai spui? Care mai de care mai profesionist!