Home Actualitate Sotia senatorului Adrian Paunescu a ucis trei oameni

Sotia senatorului Adrian Paunescu a ucis trei oameni

DISTRIBUIŢI

Trei persoane au murit, iar alte trei au fost ranite intr-un accident rutier in care au fost implicate sotia si fiica senatorului PSD Adrian Paunescu. Tragedia s-a produs in jurul orei 14.00 pe raza localitatii Pielesti. Carmen Paunescu si fiica sa, Ana Maria, se indreptau spre Craiova la bordul unui autoturism de teren pe care il conducea cu viteza.

Conform Politiei Rutiere si a unor martori oculari, in apropierea municipiului, pe raza comunei Pielesti, Carmen Paunescu a intrat in depasirea unei coloane de masini, lovindu-se frontal cu un autoturism Dacia Nova condus regulamentar de Burlan Marin (45 de ani), din comuna Valea Mare (Olt). In urma coliziunii, autoturismul de teren s-a rasturnat in sant. Timp de trei sferturi de ora, echipajul serviciului de descarcerare s-a chinuit sa scoata victimele din autoturism.

Soferul Daciei si sotia sa au murit pe loc, iar cele doua fiice ale lor au fost grav accidentate, una dintre ele decedand in drum spre spital. La Spitalul Judetean de Urgenta Craiova au fost aduse si Carmen si Ana Maria Paunescu, ranite si ele in accidentul rutier. Medicii au stabilit ca sotia senatorului are sase coaste fracturate, patru pe partea dreapta si doua pe stanga, un traumatism cranio-cerebral minor, iar fiica acestuia are o fractura de maleola dreapta.

Starea uneia dintre fetele familiei Burlan s-a agravat in vreme ce era condusa spre spital, in pofida eforturilor medicilor, tanara a decedat. Directorul DSP Dolj, Eugen Magla, a declarat ca tanara a decedat in urma unei rupturi de muschi cardiac.

Potrivit sefului Clinicii de Chirurgie Plastica a Spitalului Judetean Craiova, dr. Horia Parvanescu, fiica senatorului, Ana Maria Paunescu, a fost supusa unei interventii chirurgicale, ea avand leziuni la fata si o fractura de maleola dreapta.

Pe de alta parte, cadavrele celor trei persoane moarte in urma accidentului – Elena Burlan (43 de ani), functionar la Primaria localitatii Valea Mare, sotul ei, Marin Burlan (45 de ani), angajat al Alro Slatina, si una din fiicele lor au fost depuse la morga Spitalului Filantropia din Craiova, respectiv la cea a Spitalului Judetean.

Laura Florentina Burlan, care a murit, alaturi de parintii sai, in accidentul produs sambata dupa-amiza in judetul Dolj, avea 18 ani si trecuse in clasa a XII-a la Liceul Economic din Slatina.

Sora ei, Silvia Ionica, grav ranita in urma accidentului si internata la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean din Craiova, are 15 ani, iar in aceasta vara luase examenul de capacitate si fusese admisa la Colegiul -Carol I- din Slatina.

Cei patru locuiau in localitatea Valea Mare, din judetul Olt, impreuna cu bunicul fetelor, Gheorghe Burlan, in varsta de 74 de ani -Am ramas pe drumuri. Familia e distrusa. Daca mi-ar scapa fetita mica, as avea si eu pe cine sa deschid ochii dimineata. Acum am ramas singur-, spune batranul, care este convins ca senatorul va incerca sa musamalizeze cazul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.