Soția senatorului PSD de Cluj Alexandru Cordoș, CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj a fost condamnată după ce și-a recunoscut faptele (două infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată – 25 acte materiale) la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă dar avocatul Mihaielei a declarat că încă nu știe dacă o va ataca cu apel sau nu, urmând să se decidă în termen de 10 zile.
În rechizitoriul întocmit, procurorii descriu cum făcea Cordoș angajări:
„În cursul anului 2010, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia a primit de la o persoană suma de 500 euro pentru ca, prin influența pe care a pretins că o are asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la concursurile pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, să intervină pe lângă aceștia în scopul obținerii, pentru respectiva persoană, a unui post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată.
În intervalul 2013 – prezent, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia a pretins și a primit de la mai multe persoane, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.
În același context, în cursul lunii februarie 2014, inculpatul Popan Tiberiu Constantin a remis, printr-un intermediar, inculpatei Cordoș Mihaiela Lucia, suma de 1.000 euro.
În schimbul acestor bani, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia urma să-și folosească influența pe care aceasta a pretins că o are asupra unor persoane cu funcții de decizie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, în vederea obținerii, pentru inculpatul Popan Tiberiu Constantin, a unui post de inginer la Serviciul tehnic din cadrul unității spitalicești menționate.”
Angajate pe șpagă, 23 de persoane au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA:
„DĂNCILĂ DORINA și OLARIU GHEORGHE, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată,
DOLEANU VERONICA, KEREȘI RALUCA LAVINIA, MICLĂUȘ DORINA ROXANA, MOLDOVAN IOANA FELICIA, SABĂU ANGELA, SZEKELY ILINCA CODRUȚA, SUCIU EMILIA MARIANA, ȘUT ROXANA IOANA, UNGUREANU MARIANA, VIMAN VASILE, BARZ GABRIELA SIMONA, BIDIAN IRINA, CHIȘ MARIA, DUMA MARIA PERSIDA, LUPEA MARIANA, ROMAN DACIANA-MARIA, RUSU COSMINA LOREDANA, VLAS ADRIANA ATENA, SALANȚĂ GHEORGHE și BĂRGĂOANU NONA ȘTEFANA, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
HARMATH CLAUDIA CRISTINA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul 2013 – prezent, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a pretins și a primit direct sau prin intermediul inculpatei Harmath Claudia Cristina, de la persoanele mai sus menționate, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatului Harmath Claudia Cristina,
– 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatului Olariu Gheorghe,
– 2 ani și o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpatei Dăncilă Dorina,
– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și o lună închisoare și interzicerea, pe o durată de 1 an începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în cazul inculpaților: Doleanu Veronica, Kereși Raluca Lavinia, Moldovan Ioana Felicia, Miclăuș Dorina Roxana, Sabău Angela, Szekely Ilinca Codruța, Suciu Emilia Mariana, Șut Roxana Ioana, Ungureanu Mariana, Viman Vasile, Barz Gabriela Simona, Bidian Irina, Chiș Maria, Duma Maria Persida, Lupea Mariana, Roman Daciana-Maria, Rusu Cosmina Loredana, Vlas Adriana Atena și Bărgăoanu Nona Ștefana.
De asemenea, procurorii au propus, printre altele, și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile.”