Update: Bogdan Vasiliu a fost reținut de DNA
Direcția Națională Anticorupție a anunțat percheziții, joi, în cinci locații din București, Ilfov și Giurgiu, dosarul vizând, conform unor surse, pe CS Rapid și fostul director general al clubului, Bogdan Vasiliu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în cursul anului 2024.
În cursul zilei de 24 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza municipiului București și a două județe (Ilfov și Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru a unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Clubul Sportiv Rapid București este în subordinea Ministerului Transporturilor, și fostul director general Bogdan Vasiliu, este suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte.
În urmă cu un an, Alina Petre, fostă noră a lui Virgil Măgureanu, anunța că s-a căsătorit cu Bogdan Vasiliu, după doar două luni de relație.
În luna august 2024, Alina anunța că va divorța la tribunal de Bogdan:
„A fost foarte repede, am fost atenționată în sensul acesta mai ales de către colegii mei psihologi să nu fac acest pas atât de devreme, însă am fost foarte entuziasmată. (…) Am crezut foarte mult în relația asta, nu regret. (…) Am avut aroganța să cred că oamenii se pot schimba prin mine. (…) Nu am avut neînțelegeri, noi nu ne-am certat niciodată. Nu am avut niciun conflict verbal sau fizic.
Eu m-am retras. În momentul în care un om nu este autentic cu mine și încearcă să pară ceea ce nu este și în momentul în care faci promisiuni pe care nu le poți ține, când nu poți să îmi oferi ceva clar, liniștit. (…) Eu mi-am dorit să întâlnesc sufletul pereche și l-am proiectat în acest om. A venit cu o mască în viața mea și mi-aș fi dorit să îl cunosc așa cum era el, cum este el acum. Cade masca, cade ușor. (…)
Dacă el venea așa cum este acum, l-aș și iubit și așa. Dar, eu nu pot să iubesc un om care mă minte și cred că merit mult mai mult. Cu tot, cu felul în care este el, de fapt, cu relațiile lui sociale, cu problemele lui personale, cu trecutul lui, cu niște atașamente codependente față de niște persoane din trecutul lui (n.r. a mințit-o)”, a declarat Alina Petre, la Antena Stars.
nurora EDITAT botox? emana multă sfiosenie, credinta si profunzime!