Deși a fost ministru de câteva ori, Ecaterina Andronescu nu știe cum funcționează guvernul, după cum a observat fostul ministru al sănătății, tehnocratul Vlad Voiculescu care a comentat declarația Abramburicăi potrivit căreia „nu e un ministru de vină că nu sunt vaccinuri în farmacii, nu scrie asta în fişa postului, e ca şi cum mi-aţi spune mie că nu e cretă în şcoli.”
Fostul ministru al Sănătăţii a explicat:
1. Ministerul Educaţiei nu cumpără cretă. Ministerul Sănătăţii cumpără însă vaccinuri;
2. Vaccinurile pe care le cumpără Ministerul Sănătăţii nu se distribuie prin farmacii, ci prin Direcţiile de Sănătate Publică şi medici de familie;
3. „Fişa postului” – aşa ceva au funcţionarii, nu miniştrii.
„Dacă doamna Andronescu ar fi fost student, ar fi picat anul. Doamna Andronescu este însă profesor universitar, rector, academician, fost ministru… şi acest funcţionar al politicii, în fişa postului căreia au fost dintotdeauna minciuna, îngustimea şi manipularea. Şi ca orice funcţionar, şi dânsa este, desigur, veşnică în funcţie”, a subliniat Vlad Voiculescu, adăugând și hashtag-urile
#vaccinurinucreta şi #numaimancaticreta.