O banda formata din sase tineri acoperiti cu cagule si inmanusati cu ciorapi a bagat groaza in vanzatorii de la magazinele non-stop. In decurs de numai cateva zile, banda unuia dintre -prietenii- lui Tica Valutistu*, Sorinel Ilie, care era urmarit general pentru tentativa de omor, a jefuit mai multe societati, tabarand, efectiv, peste vanzatoare, amenintandu-le cu cutitul si furandu-le banii.
Din cei sase spargatori -profesionisti-, numai cinci au fost capturati, printre care si creierul operatiunii. Pentru prinderea infractorilor, intreg Biroul Judiciar a fost scos in strada, cu ordinul -Nu va intoarceti fara ei!-. Spargatorii actionau ca-n filme: filau patrulele Politiei, isi faceau un plan de bataie, dupa care transformau in tandari geamurile magazinelor si intrau peste gestionar.
In noaptea care a urmat arestarii lui Ilie, considerat creierul gruparii, adica pe 21 spre 22 septembrie, la ora 4.00, s-a dat o spargere la SC -Prod Vio Silva- SRL, de unde s-au furat bani-gheata, mancare si alcool. In dimineata zilei de 25 septembrie, la 7.50, doi indivizi mascati au patruns prin efractie in magazinul SC -Mayer- SRL. Si, tot asa, pana cand -boss–ul, Sorinel Ilie, a facut marturisiri in fata anchetatorilor. Politistii au pornit in urmarirea celorlalti spargatori: Marian Mihaita Preda, (singurul neprins, de altfel – n.n.), Mihai Razvan Petrea, zis -Parnaie-, Gheorghe Claudiu Albu, zis -Ha-, Madalin Erimia, zis -Chinezu- sau -China-, si Cezarica Rosioru, 17 ani, toti domiciliati in zona strazilor Hipodrom si Dorobanti.
Marian Preda Mihaita, zis -Mac Mac-, se ascunde undeva, in Braila, politistii nereusind sa puna gheara pe el. Acesta a fost dat in urmarire locala, fiind cunoscut ca un tip extrem de violent. Daca il zariti (vezi foto ), sunati de urgenta la Politie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane