Strategia defectuoasa care ghideaza Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in procesul de privatizare a atins cote de domeniul absurdului, nu doar pentru ca ne-am fi asteptat la masuri profesioniste din partea celor care gestioneaza un domeniu atat de important, dar gafele monstruoase din ultima vreme contravin celor mai elementare principii ale vietii economice si sociale.
Repetatele tergiversari au scazut interesul pentru marile companii (Tractorul, Nitramonia, Rulmentul, Electroputere), intrucat pierderile s-au accentuat direct proportional, astfel ca investitorii vin cu oferte doar pentru anumite parti din aceste societati. Nici asa AVAS nu este in stare sa finalizeze procesele, chiar daca in cealalta parte a balantei se afla falimentul. La mijloc sunt insa interese puternice, care depind de controlul pe care il are statul fata de companiile scoase la privatizare.
In acest context, statul, adica fiecare contribuabil, pierde sume uriase pe care le-ar putea castiga din vanzarea acestor companii unor investitori straini capabili de a le relansa.
Din planul de privatizare pentru acest an, facut public la inceputul lunii aprilie, doar doua societati din cele 15 incluse in capitolul -Prioritatea 1- au reusit sa fie preluate de companii cu capital privat. Restul, nume grele in industria romaneasca, precum Tractorul, Rulmentul, Electroputere si Nitramonia, a caror privatizare ar aduce o suma uriasa de bani la bugetul statului, au ramas in acelasi stadiu in care pierderile cresc vertiginos de la un an la altul, iar angajatii nu isi primesc cu lunile salariile.
Cel mai recent esec al AVAS este pierderea investitorului principal de la Nitramonia, dupa mai bine de opt luni de negocieri, intrucat Autoritatea nu a clarificat situatia unor imobile din patrimoniul societatii, iar ungurii de la Nitrogenmuvek nu au dorit sa ia in carca si povara unor litigii civile. Astfel, dupa ce au pierdut si ultimul investitor eligibil, liderii AVAS sunt disperati sa reia negocierile cu cei pe care i-au respins in prima instanta. Rezultatul negocierilor va fi, evident, dezastruos, pentru ca societatile respinse vor veni, de aceasta data, cu alte pretentii si cu oferte mult mai dezavantajoase pentru stat.
Uzina Tractorul se afla la a sasea tentativa de privatizare, dupa ce investitorii de la Mahindra&Mahindra nu au primit nici o asigurare ca datoriile istorice ale uzinei vor fi sterse. Mai mult, alti investitori care si-au manifestat interesul au fost alungati pe motiv ca activitatea lor nu se suprapune cu cea a companiei brasovene, desi AVAS a fost asigurata ca finantarile nu vor depasi acest domeniu si ca activele profitabile nu vor fi instrainate.
Aflata in proces de privatizare de trei ani, uzina Rulmentul are, in sfarsit, trei petitori, din care AVAS a ales firma israeliana Shabum Ltd. Negocierile sunt insa abia la inceput si, dupa precedentele Nitramonia si Tractorul, finalitatea este adanc ingropata in ceata.
Vanzarea pe bucatele inseamna pierderi imense
Tergiversarile repetate au dus la scaderea interesului companiilor straine fata de societatile romanesti, astfel ca multe dintre ele au primit oferte doar pentru anumite active, ceea ce reprezinta o pierdere imensa pentru stat. Pe langa companiile amintite, este si cazul societatii Electroputere Craiova, intrucat investitorii se tem ca nu vor avea nici comenzi, nici piata de desfacere, in conditiile in care uzina doljeana nu a mai produs nici o locomotiva din 1990.
Societatea Antibiotice Iasi este ultima mare companie de profil detinuta de stat, prin urmare singura posibilitate de a controla preturile de pe piata medicamentelor. Privatizarea preconizata pentru luna august s-a blocat din cauza lipsei ofertelor pentru alegerea evaluatorului. Cu alte cuvinte, AVAS se ascunde dupa faptul ca nu o poate vinde, pentru ca nu stie cat costa, desi analistii i-au atribuit o valoare estimativa de 180 milioane de euro.
Interese economice si politice
Dupa o privire de ansamblu a acestui -palmares-, in cadrul caruia investitorii seriosi au fost alungati in repetate randuri, concluzia peremptorie nu poate fi decat faptul ca, in interiorul Autoritatii, exista interese solide care determina tergiversarea procedurilor de privatizare a acestor colosi industriali.
In primul rand, prin vanzarea pachetelor majoritare, se pierde posibilitatea oricaror afaceri subterane care se desfasoara in interiorul societatilor cu acordul tacit al celor de la Bucuresti. Presa locala a semnalat de-a lungul timpului o multime de nereguli, care nu au fost stopate de organele de control. De exemplu, platforma Nitramonia este notorie ca fief al hotilor de fier vechi care s-au imbogatit subit si ar fi o naivitate sa credem ca tonele de fier vechi transportate la Constanta si, de aici, peste hotare sunt opera unor localnici dezorganizati.
Mai mult, caracatita se intinde si in sfera politicului. Potrivit unor surse din viata politica brasoveana, publicitatea pentru societatile scoase la privatizare a fost atribuita anumitor publicatii care sustin interese de partid, asigurandu-li-se astfel prosperitatea cu bani din bugetul statului.
