
Serviciul de presă al președinției Republicii Moldova a anunțat că președintele interimar Marian Lupu a depus flori la Complexul Memorial „Eternitatea“ din Chișinău și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfånt. De ce, cu ce ocazie? Păi, pentru că tocmai s-au împlinit „67 de ani de la încheierea operațiunii Iași-Chișinău, cånd armata sovietică a învins trupele germano-romåne“. Sau, altfel spus, cu ocazia „eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă“. Comunicatul oficial al autorităților de dincolo de Prut mai anunță că, tot la Complexul „Eternitatea“, au mai depus flori liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Valeri Kuzmin și veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. În mod ciudat, dar nu cu totul neașteptat, Marian Lupu este același președinte interimar care, pe 28 aprilie 2011, mulțumea oficial pentru sprijinul financiar de 100 milioane de euro, pe care Romånia l-a acordat de curånd țării sale. „Înțelegem foarte bine că această decizie a fost adoptată în condiții extrem de dificile din punct de vedere economic, în condițiile de austeritate care au fost determinate de criza economică mondială“. Da, domnule președinte, condițiile sunt, întradevăr, extrem de dificile. Dar, în mod ciudat, atunci cånd rupem bani de la gura fraților voștri de aici, de acasă, de dincoace de Prut, nu mai suntem fasciști. În plus, nu ar trebui să uitați că Istoria Romånilor, pe care tocmai ați scos-o din școli, este și istoria voastră. Și ați scos-o tocmai acum, cånd aveți ocazia unică de a vă închina în fața unei relicve sacre: stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare. Aceasta este istoria însăși. Istorie comună care vă cere să-l lăsați pe Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor să-și depună unde o vrea el florile lui sovietice. Dar nu la picioarele lui Ștefan cel Mare, care este Sfånt și pentru noi și pentru voi. Și știți de ce? Pentru că, deși a fost o personalitate de talie cu adevărat europeană, Ștefan-vodă nu a vorbit rusește.
P.S. Frați moldoveni, dacă tocmai ați sărbătorit eliberarea de sub ocupația fascisto-romånească, poate că ar fi bine să luați aminte la o povestioară care circulă pe acolo, pe la voi: „Odată, printr-o localitate trecea un străin. Mergånd pe una din străzi a văzut un copil care se juca. S-a apropiat de el și l-a întrebat: «- Spune-mi te rog, de cine îți place mai mult, de ruși sau de romåni?» Bine orientat politic, copilul i-a răspuns: «- Pe ruși îi iubesc iar pe romåni îi urăsc! – De ce? – Pentru că atunci cånd era război, romånii au venit și l-au bătut pe bunelu. – Mda, și unde-i acum bunelul tău?», a mai întrebat străinul. La care copilul i-a raspuns candid: «- L-au deportat rușii în Siberia de unde nu s-a mai întors niciodat㻓.
Vasile Surcel