Francenzii au efectuat un studiu, fără ipocrizie, despre viața prostituatelor. Concret, site-ul franțuzesc, citat de ziare.com, lansează opinia că prostituatele sunt și ele oameni și poate merită atenție cât să cunoaștem cu câteva informații despre viața lor, despre gândurile lor, despre destinul și – de ce nu – despre trăirile lor. Pornind de la această idee, portalul gqmagazine.fr inventariază câteva constatări, obținute pe baza mai multor sondaje. Astfel, în cadrul femeilor interogate, media de vârsta s-a dovedit a fi 35 de ani, dar ele se declară, în general, cu trei ani mai tinere. Deci, media de vârstă declarată este de fapt de numai 32 de ani. Pe de altă parte, dintre femeile interogate, 75% folosesc un nume fals. Unele au porecle, dar nu le place să facă uz de ele. Este o modă veche. Femeile interogate au recunoscut ca au, în medie, doi clienți pe zi. Fiecăruia din aceștia le oferă servicii timp de o ora (în medie, firește), pentru suma de 175 euro (în Franța). Deci, venitul zilnic este de 350 euro, dar nu pretinde nimeni că "lucrează" 30 de zile pe lună. Majoritatea au susținut că scopul îndeletnicirii este să câștige bani, dar nu trebuie ignorată nici dorința de a-și crea relații, de a cunoaște lume și chiar de a se distra alături de un client generos. Totodată, cel mai mult le displace percepția negativă a lumii despre ele și sunt contrariate de faptul că bărbații le incriminează cel mai rău, deși au impresia ca niciunul nu le-ar refuza. Principala lor îngrijorare este legată de problemele igienico-sanitare legate de actul sexual, fiind conștiente de consecințele grave ale eventualei îmbolnăviri. Clientul ideal, descris de o prostituată: educat, căsătorit, om de afaceri, profesionist, șarmant. Chiar și în cazul clientul ideal, 75% din cele chestionate declară ca nu l-ar accepta ca soț. Clientul nedorit: bădăran, zgârcit, fără ocupație, violent. Nu mai mult de 1% ar accepta un astfel de client ca soț, cu singura motivare că și-ar dori să aibă un copil legitim. Cu privire la simțămintele prostituatei implicate în actul sexual, sondajul a cerut răspuns la întrebarea: "cât de frecvent te înfioară cu adevărat plăcerea erotica?". Rezultatele sunt următoarele: – De fiecare data – 4%, În mod obișnuit, da – 33%, Uneori – 42%, Rareori – 12 %, Aproape niciodată – 12%, Absolut niciodată – 8%. Cercetări mai vechi au stabilit ca 30% dintre prostituate se căsătoresc, în cele din urmă. Unele din ele acceptă și sunt acceptate de foștii cleinți, dar majoritatea își întemeiază o familie fericită, unde soțul nu va știi niciodată nimic despre trecutul soției sale.
Ramona Feraru