Home Actualitate Supărat că soția înaintează divorț, un procuror din Toplița s-a spânzurat

Supărat că soția înaintează divorț, un procuror din Toplița s-a spânzurat

DISTRIBUIŢI

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, în vârstă de 44 de ani, s-a spânzurat după ce soția l-a anunțat că vrea să divorțeze. Bărbatul a fost găsit mort de soția sa în apartamentul pe care-l aveau în Toplița, la sfârșitul săptămânii trecute, însă informația nu a fost făcută publică până ieri. Potrivit prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Toplița, Nicolae Țifrea, subalternul său s-a spânzurat de cazanul centralei termice din baie, însă înainte de a face acest gest a băut diluant, s-a înțepat cu cuțitul în piept pentru a-și provoca o leziune la unul dintre plămâni, după care și-a tăiat și venele de la mâna stângă. "A lucrat timp de 15 ani ca procuror, dar în ultimii doi-trei ani puterea și capacitatea lui de muncă s-au mai redus. Cred că îl măcina o afecțiune psihică și chiar voia să se interneze în spital", a declarat Nicolae Țifrea, adăugând că a vorbit cu subalternul său la telefon cu o zi înainte ca el să se sinucidă, iar acesta părea extrem de îngândurat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.