Proiectul ordonanţei de urgenţă privind amnistia şi graţierea este aproape finalizat şi ar urma să fie adoptat în ultima şedinţă de Guvern de dinaintea Crăciunului, susţin surse politice pentru Adevărul și confirmate de Curentul cu surse din PSD.
„Mai rămâne ca Liviu Dragnea să stabilească limita pedepselor. Iniţial, urmau să fie graţiate pedepsele mai mici de cinci ani, chiar şi pentru fapte de corupţie, însă Dragnea ar vrea să ridice limita la 8 ani, ca să scape şi Darius Vâlcov. Potrivit surselor citate, proiectul va fi iniţiat de ministrul de Interne Carmen Dan, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a refuzat să-şi asume amnistia şi graţierea, în ciuda insistenţelor lui Liviu Dragnea. De textul ordonanţei se va ocupa Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni. Premierul Viorica Dăncilă a încercat să se opună, însă nu poate trece peste cuvântul lui Liviu Dragnea, mai ales că a rămas fără principalul său susţinător în Guvern – Paul Stănescu”, scrie sursa citată.