Guvernul va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea unor posibile fapte de natură penală în cheltuirea de către Ministerul Conunicațiilor, în perioada 2010-2011, a banilor alocați din Fondul de rezervă bugetară pentru portalul de informații "e-Romania 2".
Proiectul, componentă a "Programului național e-Romania" , a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui portal cu informații despre toate localitățile din România.
Inspectorii Corpului de control al primului-ministru au idenificat nereguli în organizarea licicitației pentru atribuirea contractului și cheltuirea fondurilor.
Din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate 11,9 milioane lei acestui proiect, valoarea totală a contractului fiind de 49,9 milioane lei cu TVA. Conform constatărilor, atribuțiile de coordonare au fost delegate secretarului general al Ministerului Comunicațiilor, care nu a aprobat însă caietul de sarcini. Valoarea estimată a cotractului a fost determinată netemeinic, fără precizarea unităților de măsură și a cantităților de servicii contractate, iar ofertei depuse de firma Omnilogic i-au fost acordate puncte nejustificat.
Omnilogic a fost înființată în 1992 și este unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C de pe piața românească, cu afaceri de 234,35 milioane de lei în 2011, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
Asociații firmei sunt GT Holding GmbH Austria – 50% și Camps Bay Invest AG (Liechtenstein) – 50%.
Inspectorii susțin că din verificările efectuate au rezultat indicii privind falisificarea unui document referitor la desfășurarea procedurii de atribuire și înlocuirea unei file din oferta declarată câștigătoare, legată de un număr de înregistrare fals pentru o notă justificativă care trebuia întocmită înainte de transmiterea anunțului de participare spre publicare în SEAP și fila din ofertă privind serviciile de mentenanță, nesemnată de ofertant și fără antet.
Olga Dumitrescu