Sute de barje și nave comerciale sunt blocate pe Dunăre din cauza sloiurilor de gheață. Potrivit autorităților din Călărași, pe sectorul fluviului din acest județ sunt imobilizate 18 convoaie cu 50 de barje, precum și în jur de 20 de ambarcațiuni ale agenților economici. Situația este similară și în Galați, unde 128 de barje, din care 105 goale și 23 de barje încărcate cu fier, laminate și bauxită sunt blocate. Prefectul din Călărași, Emil Mușat, a declarat ieri că, pe anumite zone, stratul de gheață de pe Dunăre atinge și doi metri și că o eventuală detonare ar afecta grav zonele din aval. Ieri, un elicopter al MAI a survolat Dunărea pe lungimea cuprinsă între kilometrii 300 și 400, în județul Călărași, pentru a evalua situația în lungul fluviului și pentru a identifica alte nave cu probleme din cauza podului de gheață. În ce privește situația pe brațele de vărsare în Marea Neagră, Chilia și Sfântu Gheorghe sunt blocate de poduri de gheață. Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a avertizat că sloiurile de gheață pot curge către mare doar pe brațul Sulina, ceea ce ar putea reprezenta un pericol pentru traficul maritim. În același timp, prin blocarea celorlalte două brațe, există riscul creșterii nivelului Dunării în amonte.
Bogdan Cristescu