Comunitatea Declic a proiectat, marți, 30 mai, pe clădirea Parlamentului, mesajul: “Nu vă e rușine? Ați uitat ce ați promis. Tăiați pensiile speciale PE BUNE !”. Mesajul a fost adresat deputaților care urmează să voteze un proiect care reformează doar superficial pensiile speciale.
“Aveți șansa la o reformă reală a sistemului de pensii, care să înlăture privilegiile și să asigure o distribuție echitabilă a fondurilor. Nu o ratați! Veți rămâne în istorie ca politicienii care au putut să elimine inechitățile și au refuzat!”, a completat mesajul Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare a campaniilor Declic.
Comunitatea Declic atrage atenția că proiectul de reformă propus, ce se dezbate zilele acestea în Camera Deputaților, are în continuare minusuri majore:
- Nu va aplica nici de acum înainte principiul contributivității. Pensiile speciale vor continua să aibă alte criterii de calcul (vechime în muncă, vârstă de pensionare), decât pensiile din sistemul public:
- – Vechime în muncă: 35 de ani în sistemul public vs. 25 de ani în sistemul pensiilor speciale;
- – Vârsta de pensionare se majorează la 63/65 ani, dar se aplică o perioadă tranzitorie de 12 ani;
- Nu elimină pensiile ÎN PLATĂ pentru cei care încă nu au îndeplinit vârsta de pensionare propusă în proiect (63/65 de ani). Așadar, actualii pensionari în vârstă de 40 de ani vor continua să încaseze nestingheriți pensia specială.
- Nu interzice cumulul pensiei speciale cu salariul. Astfel, spre exemplu, premierul Ciucă va încasa în continuare ambele venituri.
- În privința impozitării cu 30% a pensiilor care depășesc salariul mediu brut pe economie (6.789 lei în 2023), procentul propus este insuficient, doar cu 10% mai mare decât în cazul acelorași pensii din sistemul public.
- Nu există un calcul pentru impactul bugetar sau pentru economiile făcute la buget în condițiile în care, potrivit:
- – MApN: sunt 8.000 de pensionari care s-ar încadra pentru impozitarea cu 30% a pensiilor;
– MAI: sunt 30.000 de pensionari care s-ar încadra pentru impozitarea cu 30% a pensiilor;
- – MApN: sunt 8.000 de pensionari care s-ar încadra pentru impozitarea cu 30% a pensiilor;
- Pensiile speciale ale primarilor și parlamentarilor rămân neschimbate. Primarii nu au fost incluși în proiect, iar parlamentarii au nevoie de o lege separată.
Drept urmare, Comunitatea Declic cere o reformă reală a sistemului de pensii, care să elimine privilegiile nejustificate. În acest moment, finanțarea celor aproximativ 190.000 de pensionari speciali costă statul român aproximativ 0.85% din PIB, o sumă ce reprezintă aproape jumătate din bugetul Educației.
Acțiunea Declic de marți, de la Parlament, a avut loc în cadrul campaniei ,,Tăiați pensiile speciale’’, în care peste 170.000 de români au semnat deja o petiție pentru eliminarea pensiilor speciale.
Petiția poate fi citită și semnată aici: https://go.declic.ro/pensii-speciale-05
FOTO: Comunitatea DECLIC
acum sunt 190000 de speciali dar stati putin: in perioada imediat urmatoare, datorita tergiversarilor sau chiar incurajarii fenomenului de catre politicienii capabili, etici si corecti peeeseedee-pnl, vor fi 420000 de speciali (sau poate chiar mai multi) atunci va fi bine… pai cum sa nu iasa francezu pe strada? trebuie sa munceasca mai mult, sa dea taxe mai multe, ca sa se duca banu in estul europei sa aibe oamenii corecti pensii speciale… o sa vina si scadenta cu europa(pa-pa). vestul o sa-si ia mana, dar o sa-si bage mana estul… si vom primii pensii speciale in ruble! e grele