Creștinii ortodocși prăznuiesc måine tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, propovăduitorul pocăinței, ultimul dintre prooroci și înainte mergător al lui Hristos, o sărbătoare tristă, cinstită prin post. Era pe vremea lui Irod Antipa, care își alungase soția pentru a se însoți cu Irodiada, căsătorită cu Filip, fratele său. Sf. Ioan, „păzitor al legii“, l-a mustrat în cuvinte aspre: „Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău.“ Ca orice tiran, Irod s-a înfuriat și, la îndemnul insistent al soției sale, l-a aruncat pe Ioan în temniță în fortăreața din Macheronte. Într-una din zilele sale aniversare, Irod a făcut petrecere mare, întâlnire întru slavă deșartă, cu oaspeți pe potrivă, cu mâncăruri scumpe, vinuri de soi și cu nelipsitele dansatoare alese pe pofta inimii sale. Între ele, voluptoasa Salomeea, fiica Irodiadei, care a plăcut din cale afară călcătorului de lege. Amețit de plăcerile petrecerii, Irod i-a făgăduit că îi va da orice va cere, până la jumătate din împărăția sa. După ce s-a sfătuit cu malefica sa mamă, Salomeea a cerut nimic altceva decât capul lui Ioan Botezătorul. Se spune că tiranul s-ar fi tulburat la auzul acestei cereri, știind că Ioan era un „bărbat drept și sfânt“ pe care uneori îl asculta cu interes și, îndeosebi, pentru că poporul îl considera un trimis al lui Dumnezeu. Cum cuvântul dat trebuia respectat, Irod a trimis deîndată să se taie capul Sf. Ioan, care, adus pe o tipsie, a fost dăruit Salomeei și aceasta l-a dus mamei ei. Una dintre tradiții spune că Irodiada a poruncit să se îngroape capul departe de trup, ca nu cumva, împreună fiind, sfântul să învie și să-și continue mustrările. Ucenicii au luat trupul și l-au înmormântat în Sevastia. În puține cuvinte, așa s-au petrecut lucrurile, iar povestea l-a inspirat și pe Richard Strauss, care a scris opera „Salomeea“. Așadar, o sărbătoare tristă, sărbătoare totuși pe care am cuprinde-o în cuvintele celui care e considerat și „pecetea celor două Testamente“, întruchipare a respectului față de legile dumnezeiești: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția Cerurilor“. Cu aceste cuvinte și-a început propovăduirea și Iisus Hristos, înaintea Predicii de pe munte din care mai amintim: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă“.
Mai întâi pocăința, care ne trimite cu gândul la alți profeți, la psalmistul David sau la rugăciunea lui Manase, e traducerea românească a grecescului metanoia, desemnând o radicală schimbare a modului de a fi, nu doar de a gândi, o convertire la „mintea originară“ după Cuv. Nichita Stihatul; o înnoire a minții, o convertire a modului de a trăi nu după rânduielile acestei lumi, ci ascultându-l pe Dumnezeu sau o naștere din nou, după Sf. Ap. Pavel. E mai mult decât o recunoaștere a păcatelor, necesară firește, e o transformare ce face din veghea duhovnicească un îndreptar al vieții de fiecare zi. Dintr-o asemenea atitudine se naște smerenia, pe care Ioan Botezătorul o ilustrează exemplar când spune: „Vine în urma mea Cel ce este mai mare decât mine, căruia nu sunt vrednic, plecându-mă să-i dezleg cureaua încălțămintei“. Apoi, recunoscându-L pe Iisus mărturisește: „Iată vine mielul lui Dumnezeu, care a venit să ridice păcatul lumii“, mărturisind că El „trebuie să crească și eu să mă micșorez“. Sfârșitul lui martiric e semnul venirii împărăției lui Dumnezeu pe care o propovăduiește Hristos și pentru care ne rugăm în „Tatăl nostru“: „Vie împărăția Ta, Facă-se voia Ta“. Pilda desăvârșită o dă Hristos, de-ar fi să amintim cele spuse ucenicilor: „mâncarea mea e să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui“, sau în grădina Ghetsimani: „Părinte, dacă este cu putință, fă să treacă de la mine acest pahar, dar voia Ta, nu voia Mea să se facă“. În Evanghelii, împărăția lui Dumnezeu este, deopotrivă, prezentă și viitoare după cuvintele „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“, prin care putem înțelege că zilnic, renunțând la egoism cu întreg spectrul lui patologic, să urmăm învățăturile evanghelice și îndemnul: „Fiți, dar, desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.“ Cum? Adăugând celor zece porunci, pentru a căror împlinire a trăit și sfârșit mucenicește Sf. Ioan Botezătorul, pe acea dată de Mântuitor: „Să vă iubiți unii pe alții, precum v-am iubit Eu.“ Una dintre expresiile acestui mod de a fi o aflăm la Sf. Ap. Pavel: „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem“.
