Home Actualitate Tarata Culita a incercat sa tepuiasca Regia Nationala a Padurilor

Tarata Culita a incercat sa tepuiasca Regia Nationala a Padurilor

DISTRIBUIŢI

Controversatul om de afaceri nemtean Tarata Culita a fost un rasfatat al afacerilor cu masa lemnoasa in timpul guvernarii PSD. Aranjamentele si ingineriile acestuia erau de notorietate la vremea respectiva. Dar cu toata sustinerea de care beneficia din partea unor lideri PSD, unele afaceri ale lui Tarata Culita au fost stopate, insa au fost situatii cand autoritatile locale si centrale le-au musamalizat fara nici o jena.


La sfarsitul lunii ianuarie 2003, Regia Nationala a Padurilor a organizat licitatia pentru dobandirea de catre agentii economici care au activitate in domeniul prelucrarii lemnului in produse finite a dreptului de a incheia contracte de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung cu aceasta. -Dupa tinerea acestei licitatii, am primit de la Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor o sesizare adresata domnului ministru Ilie Sarbu, o sesizarea prin care un grup de firme participante la aceasta licitatie evidentiaza posibilitatea unei <intelegeri> a firmelor care au participat la licitatie pentru grupa de directii silvice Botosani si Neamt, rezultatul licitatiei fiind viciat. Astfel, se afirma ca 9 din cele 11 firme care s-au inscris la aceasta licitatie s-au retras fara sa faca oferte, licitatia fiind castigata cu numai doi pasi-, se precizeaza in sesizarea facuta de catre directorul general al RNP, Filip Georgescu, pe 17 februarie 2003, catre seful Politiei Romane de la acea vreme, chestorul Florin Sandu.

-Din informatiile pe care am incercat sa le obtinem pentru a clarifica aceasta problema, se pare ca inaintea licitatiei s-ar fi incheiat si un document intre firmele respective, care s-a autentificat la un birou notarial din Piatra Neamt sau Targu Neamt si prin care s-ar fi <impartit> lemnul inainte de licitatie. Intrucat nu dispunem de probe legale si nici de mijloacele necesare pentru a dovedit existenta sau inexistenta unui astfel de document, va adresam rugamintea de a ne sprijini in aceasta actiune, astfel incat sa clarificam aceasta situatie in cel mai scurt timp posibil-, se mai precizeaza in sesizare. Surse din RNP au mentionat ca artizanul acestui aranjament a fost Tarata Culita.

Ce se intamplase, de fapt? Practic, cele noua firme participante la licitatie, printre care si una controlata de catre Tarata Culita – TC Compil Impex SRL Piatra Neamt, s-au inteles, printr-un act notarial, sa nu creasca pretul de adjudecare al masei lemnoase scoasa la vanzare de cele doua directii silvice.

Ca urmare a acestei intelegeri, sapte firme s-au retras dupa prima strigare, iar dupa a doilea pas s-a mai retras inca una si astfel a fost declarata castigatoarea: SC Forestar SA Tarcau, din judetul Neamt. Aceasta urma sa imparta cantitate de masa lemnoasa adjudecata la pret mic cu celelalte opt firme participante la licitatie, conform intelegerii parafate la notariat.

Din datele existente la RNP, rezulta ca firma castigatoare si-a adjudecat pe 10 ani achizitionare a 130.000 mc anual de masa lemnoasa, la circa 640.000 lei/mc, in conditiile in care pretul pietei la acea vreme era de aproximativ 1.200.00 lei/mc.

In urma acestei sesizari adresate ministrului Ilie Sarbu, directorul general al RNP, Filip Georgescu, a stopat incheierea contractului cu agentul economic castigator.

Politia certifica aranjamentul

Pe data de 12.03.2003, seful IPJ Neamt comunica in scris la RNP ca, -in urma verificarilor efectuate la un numar de 11 birourile notariale aflate pe raza municipiului Piatra Neamt si a orasului Tg. Neamt, a fost identificat biroul notarului public Casapu Alexandru, cu sediul in mun. Piatra Neamt, Bdul 9 Mai nr. 17, care, la solicitarea unitatii noastre privind eliberarea, in cazul existentei, a unei xerocopii dupa actul incheiat intre reprezentantii celor noua agenti economici, prin adresa nr. 68/06.03.2003, ne comunica faptul ca un document cu continut asemanator se afla in arhiva, dar datorita interdictiei impusa notarilor publici, potrivit principiului confidentialitatii, nu pot transmite inscrisul solicitat-. Practic, prin acest raspuns, fosta conducere a IPJ Neamt a musamalizat sesizarea RNP catre Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, prin care bugetul de stat urma sa fi pagubit anual cu circa 80 miliarde de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.