Home Actualitate Tăriceanu s-a răzbunat azi pe SPP pentru fuga din 2007 a nevesti-sii...

Tăriceanu s-a răzbunat azi pe SPP pentru fuga din 2007 a nevesti-sii cu un SPP-ist frumos și tânăr

DISTRIBUIŢI

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, în Parlament, la comisia specială de anchetă privind activitatea SPP, că nu a avut din partea serviciului de pază și protecție „nicio semnalizare” atunci când a fost supravegheat audio, video și ambiental. El a precizat că a fost supravegheat „sub toate formele” din 2008 până în 2016. „Am hotărât să suspend folosirea serviciilor asigurate de SPP. Am constatat că s-au făcut o serie de interceptări la adresa mea. Există și acel dosar în care am fost acuzat de mărturie mincinoasă, în care am fost achitat în primă instanță și care se bazează pe interceptări. Se pune problema unei coliziuni aș spune, între aceste activități de supraveghere realizate de Procuratură prin intermediul Serviciilor și atribuțiile SPP. Nu am avut indicii din partea SPP că sunt obiectul unei astfel de supravegheri. Una din variante este că Serviciile erau atât de discrete încât nu erau văzute nici de SPP.”, a declarat nervos astăzi Tăriceanu.
Desigur că politicianul face diferența între bodyguarzii plătiți din banii lui și ofițerii angajați ai statului. Desigur că Tăriceanu știe că divulgarea unei astfel de informțioi de către un SPP-ist ar fi dus la arestarea sa. Dar câtă umilință a înghițit el după ce Ioana a fugit cu SPP-istul din dotare, acum i-a venit și lui bine să le-o tragă.

Născută în 1977, Ioana Popescu Tăriceanu era cu 25 de ani mai tânără decât soțul său, Călin, aflat la a patra soție atunci, la a cincea astăzi.

Iată ce scria ziarul Curentul în anul 2011, la divorțul lui Călin de Ioana

Surse de încredere din apropierea premierului ne-au informat înca din 2008 că momentul de cotitură in familia fostului premier s-a petrecut în primăvara lui 2007, când informația privind fuga de-acasă a Ionei Tăriceanu cu un ofițer SPP a făcut înconjurul tabloidelor din România. Informația, publicată de ziarul „Libertatea”, a fost dezmințită imediat de Palatul Victoria, care a scos-o din pământ din iarbă verde pe Ioana Tăriceanu și a trimis-o la un eveniment monden, ca s-o vadă toată lumea. Ceea ce nu se știe este că revenirea ei în căminul conjugal a fost rezultatul unui pact cu soțul ei, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit surselor noastre, premierul Tăriceanu, aflat la vremea aceea în război pe viață și pe moarte cu adversarul său de la Cotroceni, Traian Băsescu, nu-și putea permite luxul unei aventuri conjugale a soției sale, care ar fi dărâmat imaginea sa de familie. Or, pentru păstrarea aparențelor, Tăriceanu s-a arătat dispus să satisfacă toate dorințele Ioanei, cu condiția ca aceasta să revină acasă. Aceleași surse din apropierea premierului ne-au declarat că Ioana Tăriceanu a pus trei condiții pentru a accepta să joace în continuare rolul de mamă și soție iubitoare: să o facă notăriță, să o ducă în vizită la Papă și să meargă prin oraș ca un demnitar, cu antemergători. Aflat între ciocan și nicovală, Tăriceanu a acceptat toate condițiile pe care le-a și îndeplinit de altfel. Astfel, în 7 octombrie 2007, Ioana Tăriceanu și soțul au fost în audiență privată la Papa Benedict al XVI-lea. Tot în octombrie 2007, Ioana Tăriceanu a luat și examenul de notar, cu o notă foarte mare, obținând unul din posturile scoase la concurs în Capitală. Prețul plătit de Tăriceanu pentru ascensiunea profesională a nevestei: un post de director general adjunct la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru Bogdan Găurean, cel care s-a lăudat de altfel că atâta vreme cât e Tăriceanu premier nimeni nu-l mișcă din funcție, indiferent câte abuzuri va face. Cat priveste escapadele sale rutiere cu antemergatori, ca un demnitar de frunte al statului, acestea au facut de multe ori deliciul presei.

Ioana Tariceanu-salvata de iubita lui Vladescu

Un alt episod interesant in cuplul Tariceanu s-a petrecut in toamna lui 2007 , el fiind relatat pe larg de cotidianul nostru.

Citand blogul intamplarisavante.wordpress.com , Curentul a relatat o întâmplare extrem de interesantă din toamna anului 2007, despre cea mai mondenă familie a țării, soții Tăriceanu. Amintirea acestei povești vine în contextul în care actuala iubită a ministrului Sebastian Vlădescu este chiar Laura Rotileanu, buna prietenă a Ioanei Tăriceanu și cea care i-a salvat căsnicia și obrazul în toamna lui 2007. Iată ce scria pe intamplarisavante.wordpress.com:
„Era pe la începutul toamnei lui 2007. Trecerea Laurei Rotileanu pe străduța mea mohorâtă a fost ca un taifun, care i-a dezorientat puțin pe paparazzii veniți să o filmeze/fotografieze pe Ioana Tăriceanu, «captivă» într-un apartament de la etajul opt. Scopul deplasării Laurei Rotileanu pe Șoseaua Panduri era «extragerea» bunei sale prietene din imobilul cu pricina în condiții care să nu afecteze imaginea de cuplu a soților Tăriceanu.
Soția premierului de atunci se afla acolo de câteva ore bune. Vecinii mai răutăcioși bârfeau pe la colțuri că doamna Tăriceanu vizita adesea apartamentul de la etajul opt, proprietate a unui bărbat tânăr, chipeș și cam retras. Venea singură, uneori chiar sâmbăta pe la prânz, protejată de o pereche imensă de ochelari de soare, într-un BMW argintiu cu număr de Ilfov, pe care îl parca lângă scară.
Pe 27 septembrie 2007, Ioana Tăriceanu a ajuns mai la amiază. Să fi fost 17.15-17.30. A parcat și a urcat la opt. În 30-40 de minute au sosit și paparazzii. Împânziseră toată scara. Orele se scurgeau, dar soția premierului de la acea vreme nu se grăbea să părăsească apartamentul. Atmosfera era încordată, iar unii gândeau că informația fusese probabil falsă. Și totuși nu! A ieșit într-un târziu, pe la orele 21.00, dar a sărit iepurește înapoi când și-a dat seama ce era pe lângă ușă. Tensiunea atinsese o cotă infernală. Avea de traversat, până la mașină, o adevărată pădure de paparazzi. Nimeni nu îndrăznea să anticipeze ce o să se întâmple în continuare.

Surpriză însă! În doar câteva minute, cu mers apăsat și figură războinică, a apărut de undeva din noapte actuala iubită a ministrului Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu. Laura Rotileanu, patroană de agenție de turism, era căsătorită pe atunci cu Nicolae Rotileanu, consilier și om de încredere al fostului premier Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu. Era însoțită de o altă tânără, identificată ulterior drept rudă a proprietarului apartamentului. În final au ieșit toate trei, umăr lângă umăr.
Sub o ploaie de blițuri, ruda proprietarului a răsucit cheia în broască și fiecare s-a străduit cum a putut să pară cât mai relaxată. Figura crispată a doamnei Tăriceanu era din când în când brăzdată de zâmbete schimonosite. Ținuta sport în care venise cu doar câteva ore mai devreme se metamorfozase într-o elegantă rochiță neagră, accesorizată cu un set de perle de cultură. Laura Rotileanu a escortat-o până la mașină. S-a urcat apoi și ea la volanul unui BMW, ceva mai scump decât al prietenei sale.

Fotografiile nu au apărut niciodată în presă. Probabil din cauza alibiului perfect oferit de extraordinara doamnă Rotileanu, care le-a tăiat paparazzilor macaroana, cu sânge rece. Călin Popescu Tăriceanu a aflat de vizita soției și a întrebat-o așa, mai mult așa, de politețe: «Dar unde ai fost, dragă?». Fără să se piardă cu firea, Ioana l-a lămurit: fusese invitată la un eveniment și a trecut pe la niște prieteni să se schimbe. A vrut s-o mai întrebe: «dar de ce n-ai venit, dragă, acasă, că doar Calea Plevnei e cam la șase-șapte minute de Șoseaua Panduri», dar, prins cu treburile țării și în plin scandal cu Traian Băsescu, domnul fost premier s-a luat cu altele și n-a mai insistat. Oricum avea mare încredere în soție și mai ales în Laura Rotileanu, că doar ea i-o prezentase pe Ioana“.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.