Nu de mult, preşedintele Consiliului Concurenţei, prof. Mihai Berinde, şi-a dat demisia din funcţie, anunţul venind imediat după ce amenda administrată de Consiliu uneia dintre multinaţionalele de pe piaţa românească a cimentului pentru concurenţă neloială a fost revocată de justiţie. Bineînţeles că d-l Berinde a negat orice legătură a demisiei sale cu această sentinţă judecătorească şi, într-un mod destul de curios (dar nu tocmai!), şi în mass-media s-a evitat să se discute problema, deşi, evident, conexiunea există, nu ar putea fi pur şi simplu trecută cu vederea şi nici n-ar fi bine să se facă aşa ceva.
Într-o economie de piaţă, un consiliu al concurenţei (indiferent de numele purtat) este o instituţie de o importanţă crucială, pentru că, în fond, constituie instrumentul public prin care se veghează asupra respectării de către actorii implicaţi în piaţă a regulilor şi spiritul competiţiei. În esenţă, instituţia urmăreşte, pe de o parte, dacă firmele fac abuz de poziţia dominantă deţinută pe piaţă sau se înţeleg între ele în ce priveşte preţurile practicate pe seama consumatorilor, iar, pe de altă parte, dacă ajutoarele de stat acordate unor companii sunt conforme cu normele convenite. Într-un cuvânt, o instituţie de forţă, de mare autoritate, al cărei unic comandament şi stăpân trebuie să fie interesul public. Dacă însă instituţia încape pe mâna politicienilor sau a diferitelor grupuri de interese (autohtone sau străine), mai bine nu există! În plus, în România, instituţia are de făcut faţă unei multitudini de probleme specifice legate de moşteniri ale absenţei concurenţei timp de jumătate de secol, precum şi adaptării rapide la normele de concurenţă şi ajutor de stat din UE.
Ajuns în fruntea Consiliului Concurenţei exact la ora acomodării cu aceste exigenţe, d-l Berinde – cunoscător al problemelor concurenţei internaţionale în calitate de negociator din partea României în privinţa reglementărilor comerciale cu GATT (apoi OMC) şi UE – a făcut multe pe linia construcţiei instituţionale şi a repurtat anumite succese în impunerea Consiliului Concurenţei ca factor de veghe a pieţei. Potrivit înseşi reglementărilor stabilite, avizul Consiliului Concurenţei a devenit esenţial în acordarea oricărui ajutor de stat. Şi câteva anchete, declanşate după sesizări factuale sau autosesizări, au probat că instituţia poate instrumenta cu temeinicie, dacă au existat, carteluri sau alte înţelegeri anticoncurenţiale ale unor actori de piaţă, în defavoarea consumatorilor. Amenzi au fost aplicate. Din păcate, acestea au fost foarte puţine, cu toate că, pe diferite segmente de piaţă, cazuri de practici anticoncurenţiale au fost cu mult mai multe.
Ceea ce se pare că nu a învins Consiliul Concurenţei este handicapul de autoritate în faţa îndeosebi a capitalului străin. A existat o evidentă reţinere în a (măcar) investiga practicile marilor actori multinaţionali implicaţi pe piaţa românească, probabil pornind de la ideea că să ne mulţumim că aceştia ne bagă în seamă şi să nu-i supărăm cumva! Deşi s-a dovedit că aceştia îşi permit în România, în scopuri de profit mai substanţial, ceea ce în ţărilor lor de origine evită! Şi aceasta probabil tocmai pentru că mizează pe faptul că în România nimeni nu le va cere socoteală. Profesorului Berinde i s-a reproşat chiar că ar fi cam protejat multinaţionalele venite să facă afaceri în România.
Cazul în care justiţia a revocat amenda administrată de echipa prof. Berinde este, de fapt, unul dintre puţinele în care aceasta s-a decis să pună piciorul în prag, urmare a unei înţelegeri flagrante de preţ între cele trei companii străine care au monopolizat piaţa cimentului în România. Astfel, după sentinţa judecătorească, demisia d-lui Berinde a apărut firească şi de onoare! Căci domnia sa a purces la puţine acţiuni de a amenda capitalul străin care nu a respectat în România regulile europene de concurenţă. În cazul în speţă, amenda a venit, de altfel, doar după ce compania fusese amendată pentru lucruri similare în ţara de origine! Dar, din păcate, şi această cvasiexcepţie a fost revocată de justiţie!
O invitaţie deci pentru capitalul străin de a încălca în continuare reglementările în România, fără să aibă vreo grijă că cineva le va spune ceva! Semn că România n-a depăşit, în ciuda apartenenţei efective la UE, mentalitatea de ţară bananieră. Ceea ce îi va încuraja pe străini să ne trateze în continuare ca pe o ţară bananieră!
Evident, n-are nicio relevanţă dacă prof. Berinde s-a retras din funcţie din alte motive, pentru că de rămas rămâne revocarea amenzii administrate de Consiliul Concurenţei, deşi cazul în care compania străină fusese amendată era unul notoriu de încălcare a normelor europene de concurenţă!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane