– Guvernul a uitat sa prevada la buget fondurile cu care trebuie platiti recenzorii
– Octav Cozmanca a cerut tuturor consiliilor judetene si locale sa opereze rectificari in bugete pentru a aloca banii necesari recensamantului
– La Brasov, recenzorii ar putea fi platiti din banii alocati pentru -Cerbul de Aur-
– Tot din lipsa de bani, probabil, Guvernul refuza sa plateasca firma care a realizat site-ului special, www.recensamant.ro
Recensamantul care a trimis, incepand de ieri, mii si mii de recenzori la casele oamenilor ar putea genera un scandal de proportii, in conditiile in care Guvernul Nastase nu are fondurile necesare platilor acestei uriase actiuni. La nivelul judetului Brasov, spre exemplu, este nevoie pentru recensamant de 17, 4 miliarde de lei, bani care, la aceasta ora, nu exista. Teoretic, Ministerul Finantelor se scuza ca, desi a inclus sumele in bugetul global, a uitat sa le stipuleze separat, cu destinatie speciala pentru recensamant. Guvernul nu a uitat, insa, sa tipareasca formularele ce vor fi completate de fiecare persoana si sa acopere comanda pentru elegantele mape albastre realizate in Italia si pentru care s-au platit sume serioase.
Cerbul de Aur, sacrificat in numele recensamantului
Ministrul administratiei publice, Octav Cozmanca, a cerut tuturor consiliilor judetene si locale sa opereze rectificari in bugete pentru a aloca banii necesari recensamantului, urmand ca, teoretic, la rectificarea bugetului national, Guvernul sa acopere cea mai mare parte a cheltuielilor. -Nu avem bani si asteptam sa trimita Guvernul fondurile necesare. Ni s-a cerut rectificare de buget, insa eu nu voi fi de acord sa iau bani de la alte capitole pentru a acoperi sumele necesare organizarii recensamantului. As fi de acord sa luam, cel mult, doar din banii alocati pentru ?çCerbul de Aur?ê. Daca Guvernul ar fi alocat acesti bani, nu ar fi existat nici o problema-, spune presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu.
Recenzorii, platiti dupa rectificarea bugetara?
Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa este si el contrariat de faptul ca, pana acum, nu au fost asigurati bani pentru plata recenzorilor. -S-au gasit atatia bani pentru tiparirea formularelor si pentru publicitate si nu se mai gasesc pentru cei care muncesc efectiv pentru culegerea de date?-, se intreaba Nicolae Vlad Popa. Directorul Directiei Judetene de Statistica, Ion Popescu, este insa optimist si crede ca problema financiara se va rezolva, astfel incat toti recenzorii o sa-si primeasca indemnizatiile care li se cuvin. Potrivit lui Ion Popescu, cheltuielile pentru recensamant trebuie facute din cotele defalcate din impozitul pe venit, care au fost alocate pentru echilibrarea bugetelor locale, sume care insa nu au fost prevazute intr-un capitol distinct.
Pentru serviciile prestate, recenzorilor li s-a promis zilnic cate 200.000 de lei, iar recenzorilor-sefi 250.000 lei pe zi, plata urmand sa fie efectuata in cel mult o saptamana de la finalizarea recensamantului.
Lipsa banilor a mai creat o problema. Surse autorizate, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, spun ca Guvernul refuza sa plateasca firma care are site-ul special www.recensamant.ro.
Bucurestenii nu stiu cand le vor bate recenzorii la usa
Ieri, in prima zi a recensamantului, multi bucuresteni, care n-au reusit sa-i vada la fata pe recenzori in etapa preliminara, nu stiau cand le vor bate acestia la usa. Reamintim ca inaintea recensamantului propriu-zis, acestia aveau obligatia sa se intalneasca cu recenzati, pentru a conveni ziua si ora cand pot fi completate chestionarele. In traditionalul spirit romanesc, multi dintre recenzori nu si-au facut vizitele preliminare, drept pentru care, in acest moment, vor bate la multe usi inchise.
Noua clujeni, amendati pentru incalcarea regulilor la recensamant
Noua clujeni au fost amendati deja pentru incalcarea regulilor impuse pentru efectuarea recensamantului populatiei si a locuintelor, a declarat, luni, presedintele Comisiei Municipale de Recensamant, Vasile Gherman.
Acesta spune ca patru dintre cei amendati au furnizat date false recenzorilor, iar cinci nu au permis accesul persoanelor madatate cu efectuarea recensamantului in locuinte. Amenzile pentru impiedicarea efectuarii recensamantului sau furnizarea de date eronate sunt cuprinse intre doua si 10 milioane de lei, a mai subliniat Gherman, precizand ca, din dispozitia primarului, a fost formata o comisie alcatuita din trei persoane care va controla, la sesizarea recenzorilor, veridicitatea datelor furnizate si buna desfasurare a recensamantului.
Recenzorii nu au dreptul sa solicite informatii despre veniturile sau bunurile populatiei
Analizand apelurile primite la numarul de telefon 080.012.123, pus la dipozitia populatiei, directorul Directiei Recensaminte din cadrul Institutului National de Statistica, Stefan Trica, a tinut, ieri, sa precizeze ca populatia nu este obligata sa raspunda la intrebari legate de veniturile sau bunurile din gospodarie.
Totodata, a declarat acesta, se interzice solicitarea altor informatii care nu sunt cuprinse in formularul de recensamant. In plus, spune Stefan Trica, actele care atesta declaratiile persoanei recenzate nu pot fi consultate decat cu acordul acesteia. Singurul document pe care recenzorul are dreptul sa-l solicite este actul de identitate al fiecarei persoane care se declara intr-o gospodarie.