Home Actualitate Teodora Maftei, pacienta transferată în Israel, a decedat

Teodora Maftei, pacienta transferată în Israel, a decedat

DISTRIBUIŢI

Bilanțul tragediei a ajuns la 46 de decese. Miercuri noaptea, Teodora Maftei, jurnalista rănită în tragedia de la Colectiv, a fost transferată în Israel, pe banii familiei. Astăzi dimineață, aceasta a decedat în spitalul israelian.

Problemele de sănătate cu care s-a confruntat Teodora în trecut i-au determinat pe cei apropiaţi să o transfere la un spital din străinătate, dotat cu mai multă aparatură. “Teodora este la Terapie Intensivă, este stabilă, dar respiră tot cu ajutorul unui aparat. Medicii vor decide în curând când o vor opera”, a spus, joi, Alexandra Stoica, verişoara Teodorei. Mai mult decât atât, din informaţiile noastre, transferarea Teodorei a fost posibilă abia după ce un medic specialist în transportul pacienţilor în stare critică a analizat situaţia, jurnalista ProTV fiind însoţită de câţiva membri ai familiei. Fratele ei, Ion Viorel, era cel care îi comunica Teodorei mesajele de încurajare prin contul de socializare, iar cumnata sa organiza câte o rugăciune în fiecare seară, de la ora 21.00, împreună cu toţi cei care voiau să-i fie alături.
Prietenă şi colegă cu Teodora a fost și Ioana Cosma. “Acasă i se spune Magda, dar noi toţi i-am spus Teo. I-am spus Teo – prietena noastră, Teo – fata care zâmbeşte non-stop, Teo – cea mai mare luptătoare. Teo a uitat de mult să plângă, s-a bătut pentru viaţa ei ca nimeni altul şi peste toate a trecut zâmbind. Pe Teo n-o poate pune nimic la pământ. Fără nicio urmă de ipocrizie, am cunoscut puţini oameni mai tari decât puterea. Teo este unul dintre ei. Pentru asta am strigat cu toţii: «Luptă, Teo!». Din păcate, nu a ajutat-o nimic.

Pe 2 noiembrie, deşi era internată în stare gravă, familia Teodorei a decis ca expoziţia de fotografii organizată de jurnalistă să se deschidă. Fotografiile care reflectau atmosfera de la vernisaj au ajuns la Teodora, în camera de spital, pentru a-i transmite gândurile, energiile pozitive şi urările de bine ale tuturor celor care au fost prezenţi. “Aşa cum m-au sfătuit medicii, chiar dacă Teo se afla în comă indusă, eu i-am povestit despre atmosfera caldă şi plăcută pe care am regăsit-o, despre oamenii care au contribuit la desfăşurarea evenimentului”, spunea atunci mama Teodorei, Viorica Maftei. În urma evenimentului caritabil, s-au strâns aproximativ 10.000 de euro (cash şi viramente bancare).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.