Home Actualitate Titus Corlăţean, vizită în Muntenegru. A avut o întâlnire cu ministrul Economiei,...

Titus Corlăţean, vizită în Muntenegru. A avut o întâlnire cu ministrul Economiei, Vladimir Kavaric

DISTRIBUIŢI

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, se află vineri, într-o vizită oficială în Muntenegru, prilej cu care a avut o întrevedere cu ministrul muntenegrean al Economiei, Vladimir Kavaric.

Cei doi oficiali au abordat o serie de teme importante aflate pe agenda de cooperare economică bilaterală, în special aspecte legate de investiţiile reciproce şi creşterea schimburilor comerciale. A fost discutată cu prioritate cooperarea în domeniul energiei, cele două guverne examinând posibilitatea unui export de energie electrică din România, necesar economiei muntenegrene, precum şi participarea unor companii româneşti la proiectele de infrastructură energetică, iniţiate recent de guvernul muntenegrean.

Totodată, cei doi miniştri au fost de acord asupra necesităţii semnării, cât mai curând, a Memorandumului de cooperare în domeniul energiei. În acest sens, a fost convenită organizarea unei  reuniuni bilaterale la nivel de experţi, care să avanseze propuneri concrete pentru finalizarea negocierilor.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.