Mugur Ciuvică, guristul veșnic prezent în ograda mediatică patronată de turnătorul Dan „Felix” Voiculescu are de acum, un motiv întemeiat să se strâmbe la toată lumea. ?ê?£i asta pentru că, până și CEDO i-a respins, ca inadmisibilă, plângerea prin care a reclamat statul român pentru „încălcarea libertății de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”. Iar pentru că, până și pentru flașnetarii anteniști un necaz nu vine singur, în urma acestei decizii a instanței europene, Ciuvică va trebui să-i plătească președintelui Traian Băsescu daune morale de 500.000.000 ROL, așadar echivalentul a 13.600 euro. Într-un comunicat CEDO se menționează, concret, că: „Prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 15 ianuarie 2013, a fost respinsă plângerea formulată de reclamantul Mugur Cristian Ciuvică (nr. 29672/05), prin care acesta invoca încălcarea libertății sale de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a fost obligat de instanțele române să plătească domnului Traian Băsescu suma de 500.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, în urma afirmațiilor făcute de reclamant într-o conferință de presă cu privire la pretinsa colaborare a d-lui Traian Băsescu cu fosta Securitate.” După cum vedem, această decizie pronunțată de judecătorii CEDO nu face nimic altceva decât să confirme sentințele pronunțate de instanțele din țară într-un proces mai vechi, în cadrul căruia actualul președinte Traian Băsescu l-a acuzat pe Mugur Ciuvică de calomnie.
Gură spartă
De câțiva ani buni, Mugur Ciuvică, se plimbă prin studiourile de televiziune unde, declinându-și calitatea de președinte al Grupului de Investigații Politice (GIP), debitează absolut orice-i trece prin cap. Acum, probabil că el a și uitat că meseria sa de bază este cea de medic pediatru, absolvent al facultății de profil din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din București. O meserie nobilă pe care nu se prea știe dacă a profesat-o vreodată. ?ê?£i asta pentru că, democrația post-decembristă i-a oferit șansa de a deveni politruc de carieră. Ce-i drept, un politruc submediocru care, provenit din „pepiniera” de cadre a Organizației Muncitorești a PNȚ-CD, n-a reușit, ani la rând, să se facă remarcat prin ceva. O mediocritate domoală care, între anii 1996 și 2000, l-a cocoțat, totuși, în funcția de consilier de stat la Președinția României, director de cabinet al Președintelui Emil Constantinescu dar și în cea de Secretar General al Președinției. Normal ar fi fost ca, după ce „Țapul” s-a declarat „înfrânt de sistem” și a părăsit cursa electorală, Mugur Ciuvică să se retragă, și el, în anonimat. Nu a fost așa. Ba, mai mult decât atât, la un moment dat, el a fost eroul unui episod straniu care adus o anumită notorietate publică. În primele zile ale anului 2002, pe vremea când, ajunsă la apogeul puterii, guvernarea Năstase făcea absolut tot ce-i trecea prin minte, prin redacții a început să circule un document ciudat care, ascuns sub biblicul nume ”Armaghedon II”, descria pe larg nenumăratele afaceri ilegale în care era implicat atât fostul premier cât și familia lui, afaceri derulate sub umbrela „celui mai eficient Guvern”. Apoi, brusc, în seara de 8 ianuarie 2002 s-a aflat că Mugur Ciuvică a fost arestat de pe stradă, din ordinul procurorului Alexandru Țuculeanu, prin-adjunct al obedientului Procuror General Joița Tănase. Acela a fost momentul de glorie adevărată al lui Mugur Ciuvică. Văzut de toată lumea ca o victimă a regimului represiv condus cu mână de fier de Adrian Năstase, el a fost apărat atunci, de toată presa care mai reușea „să miște în front”. Pus în libertate, Ciuvică s-a mai bucurat, o vreme de statutul, de opozant al puterii. Astăzi, probabil că nimeni nu-și mai amintește că, în 2004, același Mugur Ciuvică a candidat la funcția de Primar General al Capitalei. Exact atunci, în cursul acelei campanii electorale, a comis faptele asupra cărora s-a pronunțat acum CEDO. Atunci, participarea la acel scrutin s-a soldat cu un eșec usturător. Un eșec în urma căruia, după câtva timp, s-a înrolat, și el, în „oastea” guriștilor care își dau cu părerea despre te miri ce și mai nimic. Acum, Mugur Ciuvică arborează o mutră acră, de om veșnic chinuit de hemoroizi. Iar fiecare dintre aparițiile sale televizate, mai ales prin studiourile Antenelor, încep cu un scurt spectacol de pantomimă: își sucește și își răsucește buzele cu agilitatea unui ovipozitor de găină, se strâmbă de câteva ori și abia apoi își face auzită vocea . La un moment dat, Ciuvică a și apărut la Antene acolo cot la cot cu Adrian Năstase, fostul său dușman căruia, de-a lungul unei emisiuni întregi, i-a oferit cele mai scabroase omagii . Ei, dar asta nu mai contează pentru nimeni, deoarece cam acesta a fost drumul sinuos al majorității „deontologilor” care se înghesuie acum în jurul fostului turnător „Felix” Voiculescu.
Poveste de campanie
Reclamația depusă de Mugur Ciuvică la CEDO are legătură, după cum spuneam, cu tentativa sa de a ocupa fotoliul de Primar General. Pe 15 februarie 2004, el a prezentat, într-o conferință de presă, un document despre care susținea că demonstrează faptul că Traian Băsescu „a fost turnător la Securitate” motiv pentru care, el personal s-a indignat vehement din cauză că „a trăit timp de 14 ani, din decembrie 1989 până acum, într-o continuă minciună”. Documentul cu pricina era un „Registru cu persoanele din rândul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate”, în care figura numele lui Traian Băsescu, inclus în anul 1978. Mai mult decât atât, în acea conferința de presă, Ciuvică a susținut vehement că Băsescu a fost un „informator ordinar, unul ce își turna colegii și prietenii la Securitate, primind pentru aceasta o sumă de bani, dar și sprijinul pentru a promova profesional” și că „informațiile unor turnători ca Traian Băsescu, ajunse pe mâna Securității, au distrus vieți, cariere și au trimis oameni în pușcăriile comuniste”. Bineînțeles că, de-a lungul vremii, s-a ferit ca dracu de tămâie să pomenească despre turnătoriile ordinare, confirmate deja în justiție comise, cândva, de către Dan Voiculescu, actualul său patron. În scurt timp, Ciuvică a fost dat în judecată de Traian Băsescu. La proces, în prima instanță, magistraților li s-a prezentat o adresă de la CNSAS, potrivit căreia „nu există date despre faptul că Traian Băsescu ar fi colaborat cu Securitatea”. Totuși, în primă instanță Ciuvică a fost achitat de acuzația infracțiunii de calomnie. Ambele părți au făcut recurs, fază juridică în care s-a menținut soluția pe latura penală dar Ciuvică a fost condamnat să achite părții vătămate daune morale de cinci sute de milioane de lei vechi. Prin decizia sa, CEDO a reamintit că, „în privința unui om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi, dată fiind calitatea sa de persoană publică, decât în cazul unui om obișnuit. Omul politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale. În cazul său, dreptul la reputație trebuie pus mereu în balanță cu interesul publicului de a fi informat”. În același timp, instanța europeană a mai arătat, în mod just, că „nu se poate substitui instanțelor românești în ceea ce privește aprecierea existenței faptei ilicite. Ceea ce poate să constate, însă, este gravitatea pe care publicul românesc o atașează ideii de colaborare cu fosta poliție politică. În plus, „s-a avut în vedere faptul că reclamantul a făcut atât judecăți de valoare, cât și imputări factuale cu privire la conduita parții vătămate, iar instanțele interne i-au oferit posibilitatea să facă proba verității. Cu toate acestea, instanțele interne nu au fost convinse de probele aduse de reclamant în susținerea veridicității afirmațiilor sale și, în consecință, s-a pronunțat soluția de obligare la plata unor daune morale”. Așadar, deși l-au achitat pe Ciuvică pe latură penală, instanța românească nu a decis absolut niciodată că acesta a avut dreptate în acuzațiile pe care i le-a adus lui Băsescu. Mai mult decât atât, a constatat că Mugur Ciuvică nu a fost niciodată în stare să demonstreze veritatea afirmațiilor sale. Motiv pentru care și CEDO a decis că sancțiunea aplicată, așadar obligarea la plata „unor daune morale în cuantum de 500.000.000 ROL (aproximativ 13.600 EUR), nu a fost una disproporționată, prin raportare la scopul legitim urmărit. În consecință, s-a apreciat că plângerea reclamantului este vădit neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art. 35 par. 3 lit. a) și 4 din Convenție”.
La dracu cu Europa!
Pus în fața acestei decizii pronunțată de CEDO, Mugur Ciuvică face exact ceea ce fac majoritatea politicienilor USL: acuză Europa, concret pe magistrații instanței internaționale că l-ar favoriza pe Traian Băsescu. Crezându-se probabil undeva, prin studiourile Antenelor, el a declarat că sentința nefavorabilă lui a fost pronunțată în mod cu totul incorect. Fără a pomeni „scorul” la care a fost adoptată această decizie, el susține că „Unul dintre judecătorii care au făcut parte din completul care a judecat plângerea mea, Valeriu Grițco, din Republica Moldova, care are și cetățenie română, este un simpatizant declarat al lui Traian Băsescu. Astfel, la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu din 2007 a votat împotriva demiterii acestuia declarând, conform portalului moldova.org, că „actualul președinte al României exprimă și interesele noastre, fiind un președinte al tuturor românilor”. Adică tot Europa este de vină, fire-ar ea a dracu cu tot cu instanțele ei.
Vasile Surcel
