Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Ministerul Fondurilor Europene au semnat astăzi, 1 septembrie, la sediul Guvernului României, contractul de finanţare pentru proiectul Platforma Software Centralizată pentru Identitate Digitală (PSCID). Semnarea contractului de finanţare s-a realizat prin semnătură electronică.
Prezent la eveniment, Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului, a întărit ideea că digitalizarea este o prioritate zero a Guvernului Orban: „Astăzi înregistrăm încă un pas în direcţia digitalizării administraţiei, dar şi în direcţia creşterii absorbţiei fondurilor europene. Sperăm ca această platformă să contribuie decisiv la digitalizarea întregului proces administrativ”.
„Astăzi facem un pas înainte în ceea ce înseamnă transformarea digitală a sistemelor autorităţilor publice naţionale. Prin această platformă software centralizată, vom putea facilita accesul cetăţenilor la o serie de servicii ale autorităţilor publice, în principal la cele 36 de evenimente de viaţă care sunt cuprinse în Programul Operaţional Competitivitate pentru perioada 2014-2020”, a declarat Călin Bota, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.
Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaş, a accentuat beneficiile acestui proiect: „aţi folosit, probabil, autentificarea cu Facebook sau cu Google pentru diverse site-uri web. Aşa va arăta PSCID-ul: vom intra pe site-ul unei instituţii publice şi, cu doar 2 click-uri, vom putea folosi serviciile publice digitale. Nu va fi nevoie de cont, vom alege să ne autentificăm prin PSCID. Vom da click pe ‘Login cu PSCID’ şi toate mecanismele de acces se vor transfera către această platformă. Este o metodă simplă, rapidă şi sigură”.
„PSCID este un proiect esenţial mai ales din perspectiva accentului pus pe siguranţă şi centralizare. Ştim cât de importante sunt încrederea şi securitatea când un cetăţean accesează un serviciu online. Primul pas în acest proces este autentificarea. Astăzi, există servicii de autentificare diferite. Prin PSCID, vom regăsi toate aceste identităţi, care acum sunt separate şi la niveluri de încredere distincte, într-un singur loc, în această platformă. Astfel, vom avea modalităţi puternice şi sigure de identificare şi autentificare electronică. Vom creşte încrederea cetăţeanului în acest tip de servicii şi vom avea un prim pas absolut obligatoriu în accesarea unui serviciu public electronic. La acest moment, instituţiile publice oferă anumite tipuri de identităţi. Odată cu implementarea PSCID, ele nu vor dispărea, ci vor merge într-un Registru Electronic Naţional, iar fiecare cetăţean va avea ataşate mai multe tipuri de identităţi. De asemenea, securitatea este esenţială în acest tip de proiect, pentru că vorbim de identitatea online a tuturor cetăţenilor României. Ne dorim să creăm o platformă sigură, federalizată, pe care cetăţeanul să poată să o utilizeze mai uşor, printr-un singur set de credenţiale”, a conchis preşedintele ADR.
Unul dintre pilonii strategici ai activităţii Autorităţii pentru Digitalizarea României este Identitatea electronică. Implementarea acestui proiect reprezintă un moment de referinţă pentru procesul de transformare digitală a României şi, mai ales, pentru îmbunătăţirea interacţiunii dintre instituţiile publice şi cetăţean.
Proiectul PSCID este finanţat din Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 2 „Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”.
Valoarea totală a proiectului este de 99,939,410.00 lei, din care 97,940,721.76 lei sunt fonduri structurale nerambursabile şi 1,998,688.24 lei cofinanţare, beneficiarul fiind Autoritatea pentru Digitalizarea României.