Fostul procuror DIICOT Nicolaie Cean, cercetat pentru întocmirea unui dosar împotriva comisarului Traian Berbeceanu, pe baza unor acuzații și probe false, se află de acum sub control, judiciar, măsură dispusă de magistrați pentru că a încercat influențarea a doi martori. Ca orice altă persoană suspectată de încălcarea legii, el are obligații clare trasate de instanța de judecată, precum interdicția de a părăsi țara, respectiv localitatea, dar și o vizita săptămânală la unitatea de poliție arondată domiciliului său, pentru verificări. Procurorul Cean, în prezent detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, este urmărit penal pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, au arătat anchetatorii DNA. Potrivit procurorilor anticorupție, procurorul Cean „a contactat telefonic doi martori din dosarul respectiv pentru a le comunica aspecte rezultate din ordonanța de începere a urmăririi penale, privind relațiile sale cu aceștia și totodată le-a transmis că a fost întrebat de anchetatori despre ei”.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane