Torționarul Ion Ficior,fost comandant al coloniei de muncă Periprava, a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității. Acesta a fost deja încarcerat. El a fost degradat militar și trebuie să plătească, în solidar cu statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor, Ministerul Administrației și Internelor și Adminstrația Națională a Penitenciarelor, suma totală de 310.000 euro daune morale către opt părți civile din dosar.
Fostul torţionar a fost comandantul lagărului de la Periprava, acolo unde a fost descoperită o groapă comună cu 103 cadavre
Unul dintre martori, Mirel Stănescu, a declarat în sala de judecată că a suferit cele mai mari umilinţe în lagărul de la Periprava, Tulcea.
„Ion Ficior a patronat tot ce s-a întâmplat rău acolo. Toate răutăţile şi toate ororile care s-au întâmplat. Îmi amintesc şi acum cum umbla călare, cum toţi tremurau de frica lui. A fost o dizenterie printre noi, pentru că se bea apă direct din Dunăre. Am fost obligat să rup cu dinţii stuful care rămăsese netăiat pe rândul pe care lucram. Sunt multe de spus„, a spus Mirel Stănescu.
Acesta consideră că este „foarte târziu” ca Ion Ficior să mai plătească pentru ceea ce a făcut la Penitenciarul Periprava.
Întrebat de jurnalişti cum l-ar descrie pe Ion Ficior, Stănescu a răspuns: „o slugă zeloasă, un sistem criminal„.