În antichitatea geto-dacă, Revelionul era un ceremonial funerar, ocazionat de moartea și renașterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul. În calendarul tradițional popular, Anul nou este creatția repetată după fiecare perioada de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea să devină zi de început a anului. Data celei mai importante sărbători calendaristice nu era lăsată însă la voia întåmplării; aceasta se hotăra în funcție de sosirea echinocțiilor și a solstițiilor, de începutul sau sfårșitul ciclului vegetal sau de reproducție a unor animale domestice sau sălbatice.
În spațiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, pånă în prezent, trei începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie și 1 septembrie. Scenariul sărbătorilor de Anul Nou cuprinde două părți simetrice: perioada dintre ajunul zilei de 25 decembrie și miezul nopții de Anul Nou, cånd spiritele malefice ale morților circulă printre cei vii, abundă practicile de pomenire a moșilor și strămoșilor, apar elemente ale unor străvechi practici orgiastice, și perioada dintre miezul nopții de Anul Nou și Bobotează, dedicată curățirii spațiului de forțele malefice, alungării morților, practicilor de divinație, propitiere și profilaxie. Împărțirea ciclului sărbătorilor de iarnă în două perioade (nefast – fast, vechi – nou) este mai putin evidența astăzi din cauza amestecului practicilor tradiționale provocat de mutarea spectaculoasă a nativității (Crăciunul) din „Câte bordee atâtea obicee”, susține un vechi proverb românesc, care nu se dezminte nici în zilele noastre în anumite regiuni ale țării.
Astfel că în satele Bucovinei, Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza unui așa – numit calendar din foi de ceapă. La întocmirea acestuia se proceda astfel: în noaptea de ajun se tăiau parți egale dintr-o ceapă, cojile astfel obținute fiind botezate cu numele lunilor din an. Apoi se punea sare pisată în cantități egale în fiecare coaja și așezarea acestora în rσnd, ca în succesiunea lunilor din an, pe masa sau pe vatra sobei. Aprecierea lunilor ploioase se facea în dimineața de 1 ianuarie după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapă.
Viața și norocul, durata vieții și a norocului fiecăruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor înșirate de-a lungul pereților. Fiecare lingură de lemn trebuia să capete numele unui membru al familiei. În dimineața Anului Nou, dacă vreo lingură era cazută pe podea se credea că persoana al cărei nume îl purta va avea parte de un an sumbru sau va muri.I
Între jocurile cu măști din Bucovina, un loc aparte îl ocupă jocurile caprei, ursului, căiuților și cerbului.
Jocul caprei
Se integrează în mod armonios în cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an. Acest animal a întruchipat în societățile ancestrale personificarea prolificității zoologice și fertilității telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscută în toate așezările bucovinene, își subordonează de cele mai multe ori, în timpul desfășurării jocului, toate celelalte personaje. În unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar în altele animalul este singur, însoțit doar de cioban, moș și baba. Masca costumului de capră este constituită dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, având maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară și a clămpăni în timpul dansului. Capul este încadrat de două cornițe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz și flori și este fixat într-un bat-suport care se sprijină pe pământ. În timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simulează că se urcă în copac, apoi se îmbolnăvește și moare, căzând la pământ, moment în care ciobanul intra în panică, urmând un dialog straniu cu animalul. În cele din urmă capra reσnvie spre bucuria tuturor, glumele și ghidușiile animalului reluându-și cursul. Prin aspect și înfățișare, capra jucată la Anul Nou este un animal simbol, o ființă fantastică plină de mareție. Obiceiul și-a pierdut pe parcurs încărcătura sa mitică, având astăzi doar aspect de divertisment.
Jocul ursului
O prezență la fel de agreată în obiceiurile de Anul Nou în întreg spațiul românesc dar mai ales în Bucovina, se practică și astăzi în majoritatea satelor. Cultul ursului este moștenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru. Pregătirea maștii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucură de o mare atenție. În unele părți, forma capului de urs se obține întinzσnd o piele de vițel sau de miel peste o galeată metalică. De la gσt în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos.Cândva, corpul mascatului era acoperit cu o blană veritabilă de urs, aspect întσlnit foarte rar în zilele noastre. În desfășurarea jocului ritual al ursului, etalare de forță, vitalitate și dibăcie, pot fi percepute și astăzi secvențe care reliefează credințele referitoare la acest animal, simbol al regenerării vegetației. Astfel, rostogolirea urșilor în cerc, bătutul și moartea ursului, apoi învierea miraculoasă ca și urcarea acestuia pe bâtă (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor.
Cerbul
Cerbul simboliza, în mitologia populară romσnească, puritatea și dreptatea iar la vechii traci era simbolul soarelui. În cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresionează fastuozitatea personajului. Asemănător măștii de capră, masca de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, ce are un maxilar mobil (clămpănitor), și trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate cu năframe. Jocul cerbului este structurat după modelul caprei, cu o pantomimă exuberantă și plină de virtuozitate. Cerbul este înconjurat de „moșnegi și babe”, de muzicanți și dansatori fără mască, îmbrăcați în frumoase costume populare. Întregul spectacol este conceput pentru a binedispune asistența și pentru a crea o atmosferă relaxantă.ltima zi a ciclului (6 ianuarie) în prima zi a acestuia (25 decembrie).
