În cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean sirian, cu rezidenţă în Olanda, care a sprijinit doi conaţionali în trecerea ilegală a frontierei din Bulgaria în România, urmând să-i transporte în vestul Europei.
În data de 19.02.2021 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov au desfăşurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, au efectuat semnalele de oprire asupra unui autovehicul înmatriculat în Olanda, care se deplasa pe D.N. 3, din direcția localității Ostrov, către localitatea Băneasa.
La vedere echipajului, conducătorul autoturismului nu a respectat semnalele acustice și luminoase, continuându-și deplasarea, fiind oprit în cele din urmă în zona localității Băneasa.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că şoferul maşinii este un cetățean sirian, în vârstă de 30 ani, posesor al unui permis de rezidenţă emis de autorităţile olandeze, care a intrat legal în țara noastră din Bulgaria. După efectuarea formalităţilor, şoferul s-a deplasat în zona localității Esechioi, de unde a preluat doi pasageri. Aceştia sunt cetățeni sirieni, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 19, respectiv 27 de ani, care au intrat ilegal în Romania din Bulgaria, pe la frontiera verde şi intenţionau să ajungă în vestul Europei cu sprijinul conaţionalului lor.
Conducătorul autoturismului a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a se lua măsurile legale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.
Totodată, în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi cetățeni sirieni fiind preluați, conform Acordului de readmisie între România și R. Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin.