Home Actualitate Traian Băsescu a discutat cu membrii CSM Raportul CE pe justiție

Traian Băsescu a discutat cu membrii CSM Raportul CE pe justiție

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a discutat, ieri, cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii Raportul CE pe justiție. Discuțiile s-au purtat timp de o oră și jumătate cu ușile închise și la ele au participat membrii Consiliului, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, și procurorul general, Codruța Kovesi. După terminarea lucrărilor, Florica Bejinaru, șefa CSM, a anunțat că discuțiile au vizat conținutul Raportului Comisiei Europene (CE) dat publicității marți. „În perioada următoare, direcțiile de specialitate din CSM vor face o analiză profundă a Raportului, iar în prima săptămână din septembrie, în prima ședință de plen, vom discuta conținutul acestor analize pentru a stabili direcția de urmat și măsurile de luat pentru remedierea problemelor identificate“, a spus Bejinaru. Pe de altă parte, Cătălin Predoiu a declarat că Mecanismul de Cooperare și Verificare rămâne un instrument util pentru viitor și că Ministerul Justiției susține eforturile de consemnare obiectivă a progreselor înregistrate în perioada următoare.
„Acreditarea ideii că sistemul judiciar nu a progresat este în contradicție atât cu realitatea din teren, cât și cu concluziile tehnice ale Raportului. O astfel de acreditare a ideii că sistemul judiciar nu a progresat înseamnă, implicit, și un blam nemeritat pentru magistrații care muncesc din greu pentru procesarea celor aproximativ patru milioane de dosare de pe rolul instanțelor noastre și care depun toate eforturile ca justiția să fie livrată cetățenilor“, a afirmat ministrul justiției. De asemenea, Predoiu a subliniat fapul că o serie de notări negative din Raportul CE sunt exacerbate și acest lucru nu aduce servicii nici sistemului judiciar și nici opiniei publice, și de aceea a făcut apel pentru o abordare a concluziilor din document echilibrată, obiectivă, lipsită de conotații politice și cu adevărat în interesul progresului sistemului judiciar. „Voi relua eforturile în cadrul CSM pentru ajustarea programului volumului optim de încărcare, în scopul scurtării termenelor de judecată. În același scop, voi propune Guvernului proiectul de lege pentru accelerarea soluționării proceselor, care a primit avizul CSM. Aș vrea să menționez că acest proiect de lege a fost redactat nu numai cu efortul Ministerului, ci și primind contribuții de la Înalta Curte de Casație, de la aparatul tehnic al CSM și de la colegii magistrați din țară. Cred că este un important pas înainte pentru accelerarea judecării proceselor până la implementarea Codurilor“, a adăugat Predoiu. Comisia Europeană a dat publicității cel de-al patrulea raport anual de la crearea MCV cu privire la stadiul procesului de reformă, document ce cuprinde o analiză a situației din justiție și recomandări privind următoarele măsuri care trebuie luate în domeniu. Executivul UE „invită“ România să ia o serie de măsuri imediate în lupta împotriva corupției, menționând explicit corectarea legii ANI, monitorizarea sancțiunilor aplicate în cazurile de corupție la nivel înalt și instaurarea transparenței depline în domeniul achizițiilor publice. CE arată că, în pofida unor progrese în anumite domenii, există importante neajunsuri în eforturile României de a înregistra progrese în cadrul MCV, că angajamentul politic este insuficient, iar amendamentele la legea ANI reprezintă un serios pas înapoi. Comisia recomandă României revizuirea competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție și creșterea rolului Institutului Național al Magistraturii. De asemenea, Comisia precizează că va publica un nou raport privind justiția din România în vara anului 2011.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.