Home Actualitate Traian Basescu a vorbit – batalia politica continua

Traian Basescu a vorbit – batalia politica continua

DISTRIBUIŢI

Traian Băsescu a continuat să arate cu degetul spre parlament. Doar că cei care au recepţionat direct criticile au fost aleşii Coaliţiei, singurii prezenţi în sală. A fost un efect pervers, bine calculat, al absenţei opoziţiei. Dincolo de aceasta, elementul central al discursului a fost desigur anunţarea iniţierii referendumului pentru vot uninominal. S-a spus greşit, că alegerea a fost făcută pentru amânarea referendumului privind suspendarea preşedintelui. Traian Băsescu nu avea niciun interes să amâne un asemenea moment. Dimpotrivă, iniţiatorii procedurii de suspendare nu prea şi-ar dori un astfel de referendum. Câtă vreme ne aflăm doar în faza de proiect politic şi evoluţia e cât de cât controlabilă, totul e ok pentru PSD şi aliaţii săi. Dar la referendumul pentru suspendare lucrurile ar putea lua o turnură nefavorabilă pentru ei. De aceea PSD a şi propus înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă. Pentru ca faza politică să fie prelungită şi subiectul să treneze încă câteva luni de acum încolo, iar Traian Băsescu să fie păstrat captiv pe o temă eminamente defensivă. Traian Băsescu a realizat jocul de imagine şi a acţionat. A lansat o nouă temă de dezbatere care să acopere agenda media şi care să-i permită continuarea relaţiei conflictuale cu parlamentul, dar de o manieră activă, agresivă. Brusc, cei care vor fi în defensivă, care vor trebui să înainteze răspunsuri şi justificări vor fi parlamanetarii. Traian Băsescu mai câştigă timp şi mută discuţia spre un teren favorabil: legitimitatea sa supremă, în calitate de cel mai înalt reprezentant al statului ales prin vot direct. El reprezintă vocea poporului, iar adversarii săi vocea intereselor de grup şi de partid. Prin fixarea datei referendumului pentru vot uninominal în a doua jumătate a lunii martie, Traian Băsescu forţează impunerea temei. Mesajul său nu poate fi neglijat. Agenda dezbaterii publice a fost stabilită şi un nou joc începe.

P.S. Amânarea alegerilor pentru Parlamentul European poate funcţiona în favoarea partidului de suflet al preşedintelui într-un singur caz: dacă la noua dată va fi un guvern minoritar PNL sprijinit de PSD, iar PD va fi opoziţia. Decizia pare să fi fost luată.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.