UPDATE: Corina Drăgotescu, martor în procesul în care SOV este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa.
Aflat deja în stare de arest, în dosarul devalizării Petronservice,
Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus la Tribunalul București, pentru a fi audiat într-un alt dosar: cel în care a fost trimis în judecată pentru favorizarea fostului director Gelsor Nicolae Popa care a fugit în Indonezia pentru a scăpa de cei 15 ani de închisoare primiți în dosarul FNI. Alături de el s-au mai prezentat în fața instanței și Liviu Luca și Octavian Țurcanu. Inițial se anunțase că în cadrul acestui proces vor fi audiați, în calitate de martori solicitaîi de către avocații lui SOV , și oamenii politici Mircea Geoană-pre;edintele Senatului alături de Relu Fenechiu. În cursul dezbaterilor SOV a anunțat însă că renunță la mărturia acestora. De asemenea, magistrații Tribunalului București i-au audiat, tot ca martori, pe ziariștii Corina Drăagotescu și Cătălin Popa. Următorul termen al acestui proces a fost fixat pentru data de 9 decembrie, cînd vor fi audiați și alți ziariști care au colaborat cu postul Realitatea Tv.
****
Tribunalul București a dat publicității motivarea deciziei prin care, în urmă cu trei zile, a emis mandate de arestare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Octavian Țurcan și a altor șapte persoane, toate acuzate de falimentarea controlată a companiei Petromservice. In motivarea sa, instanța affirmă că unul din motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă constă în faptul că procurorii au prezentat indicii temeinice că SOV și Liviu Luca se pregăateau să mai devalizeze o dată Petrom Service/PSV Company în cadrul procedurii de insolvenșă. În motivare se menționează că infracțiunile de spălare de bani și delapidare de care sunt acuzați Vîntu, Luca și restul invinuiților, sunt extrem de grave și reprezintă un mare pericol public. În plus judecătorii susțin că există posibilitatea ca Vîntu să șteargă urmele banilor prin modificarea datelor companiilor offshore, companii unde procurorii au depistat sume de ordinul zecilor de milioane de euro, provenite din devalizarea Petrom Service. Iată care sunt, concret cele mai importante considerații pe care le-au avut în vedere magistrații care au dispus menținerea în stare de arest a lui Vîntu și a acoliților săi. “Instanța apreciază că infracțiunile de delapidare în formă calificată și de spălare de bani, pretins a fi săvîrșite de către inculpaț, prin natura lor și prin gradul de pericol social pe care îl implică, creează un pericol pentru ordinea publică, având în vedere amploarea acestui fenomen infracțional și limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacție de oprobriu general puternică, astfel încât într-o asemenea situație privarea de libertate se justifică, chiar și în lipsa antecedentelor penale, în condițiile în care la dosar există probe și indicii temeinice că inculpații sunt autorii faptelor reținute în sarcina lor”. În plus instanța mai apreciază că “În cauză există un grad de pericol social concret, deosebit de ridicat, care impune arestarea preventivă a inculpaților și prin caracterul transnațional al operațiunilor financiare desfășurate de inculpați care a făcut extrem de dificilă administrarea probatoriului în cauză, fiind necesară efectuarea a trei comisii rogatorii internaționale, în state în care secretul bancar este protejat prin numeroase formalități, ceea ce a determinat trecerea unui interval semnificativ de la data săvârșirii faptelor până la momentul la care au fost obținute date temeinice cu privire la participarea inculpaților”. De asemenea, magistrații au mai afirmat că, în conformitate cu “lit. b C.p.p. față de inculpații L.L. S.O.V.și T.O., impun lipsirea de libertate a acestora, în caz contrar inculpaților li s-ar permite eventuala schimbare a directorilor și a acționarilor nominali ori închiderea conturilor bancare, ceea ce ar îngreuna obținerea informațiilor cu privire la beneficiarii reali, din probele cauzei rezultând că inculpații dețin numeroase companii și conturi bancare în străinătate, iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpații aflați în stare de libertate. Din relațiile comunicate de autoritățile cipriote rezultă că în cursul anului 2010, după ce împotriva inculpaților au fost luate măsuri procesuale în alte dosare penale, acționarii și directorii nominali a 14 dintre companiile offshore implicate în săvârșirea faptelor au fost schimbați, iar sumele aflate în conturi au fost transferate, acte de natură să îngreuneze aflarea adevărului”. De asemenea menținerea în stare de arest a inculpaților mai este motivateă prin faptul că “acestia ar putea să își continue activitatea infracțională în sensul devalizari patrimoniul părții vătămate chiar după demararea procedurii de insolvență, aceștia fiind în poziția de a influența în continuare deciziile referitoare la valorificarea activelor, având în vedere că inculpații Ș.G. și A.Z. și-au păstrat pozițiile deținute în cadrul PSV C. SA, deși au fost trimiși în judecată în alte două dosare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare din patrimoniul societății”. Tot la acest termen s-a judecat și cererea de recuzare a judecătorului Mitu Stegaru, depusă anterior de inculpați. Cererea lor a fost respinsă: “In ceea ce priveste cererea de recuzare formulată de către inculpatul S. O. V., (în nota obișnuită de altfel, inculpatul, în cauzele pe care le are pe rolul instanțelor, prin apărătorii aleși, încearcă să scape de judecătorii pe care îi consideră „indezirabili” și din nefericire uneori și reușește) instanța o apreciază că inadmisibil.”. După pronunțarea deciziei, judecătorul Mitu Stegaru a întrebat unde este Octavian Țurcanu, care se afla în apropierea boxei în care stau arestații. După ce l-a văzut, magistratul i-a spus: "Săriți înapoi, vă rog!”. Recursurile formulate de inclupații “lotului Vîntu” vor fi judecate luni.
Vasile Surcel