Prin rechizitoriul din data de 19.03.2021 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului I Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de articolul 257 alin.1, 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut pe scurt:
„La data de 28.11.2020 în jurul orei 16.10, inculpatul, se afla la volanul autoturismului personal. care era staţionat neregulamentar pe prima bandă a carosabilului pe Bd. Gării de Nord. la ieşirea din staţia STB GARA DE NORD, direcţie de mers către Bd. Dinicu Golescu. Persoana vătămată, agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-a solicitat iniţial să se pună în mişcare, ulterior pe motiv ca inculpatul a devenit agresiv verbal, i-a făcut semn de oprire, regulamentar, cu mâna stângă, în vederea legitimării. În acel moment inculpatul – şoferul autoturismului mai sus menţionat, a demarat în trombă, iar atunci când a virat stânga, l-a acroşat pe poliţist cu partea stângă a autoturismului, acesta căzând pe partea carosabilă, cauzându-i leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 1-2 (una-două) zile de îngrijiri medicale.”
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Sectorului I Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive dispuse în cauză.