Home Actualitate Tunul „Romprest”, ultima zvâcnire penală a lui Chiliman înainte de a pierde...

Tunul „Romprest”, ultima zvâcnire penală a lui Chiliman înainte de a pierde Primăria sec

DISTRIBUIŢI

Edilul liberal s-a mai ales cu un dosar


Cu doar câteva zile înainte de a pierde fotoliul de primar al sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman s-a mai pricopsit cu o plângere penală, ca urmare a atribuirii ilegale, pentru 25 de ani, a contractului de salubrizare a sectorului 1 către compania Romprest. În plus, edilul liberal s-a ales și cu un dosar civil în care i se cer daune de peste 1,8 milioane de euro. Ambele acțiuni au fost înaintate de compania REBU, care a reclamat că, deși două instanțe au decis să anuleze procedura de achiziție publică organizată ilegal de Chiliman, acesta a decis să aleagă drumul drept și sigur către DNA, atribuind cu de la sine putere, la data de 5 iunie a.c., contractul de salubrizare al sectorului 1 companiei de casă a liberalilor, Romprest.

Ca urmare a atribuirii ilegale a contractului de salubrizare a sectorului 1 companiei Romprest, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a mai pricopsit cu o plângere penală și cu un proces civil în care i se cer daune în sumă de peste 1,8 milioane de euro. Așa cum era de așteptat, ambele acțiuni au fost înaintate de compania REBU, care a reclamat faptul că, deși avea contract valabil pentru salubrizarea sectorului 1 până în 2011, "pescarul" de "rechini imobiliari" Andrei Chiliman a decis în mod abuziv și ilegal să organizeze o licitație pentru același serviciu în beneficiul firmei de casă a liberalilor.
În plângerea penală depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, REBU a reclamat și faptul că, în paralel cu contractul valabil pe care-l avea încheiat cu Primăria Sectorului 1, Andrei Chiliman, acompaniat de consilierii locali au decis ca, până la organizarea pseudo-licitației controversate, să atribuie direct un contract de prestări servicii salubritate către Romprest.
Interesant este că, urmare a pseudo-licitației de atribuire a salubrizării sectorului 1 organizată ilegal de Andrei Chiliman (n.r. – Primăria Sectorului 1 nu avea competența să organizeze licitații pe salubritate, aceasta revenind numai CGMB; în plus, REBU avea un contract de salubritate nedesființat de vreo instanță și valabil până în 2011), Curtea de Apel București a emis la data de 28.09.2007 o decizie rămasă IREVOCABILĂ (dosar 5764/2/2007) care stipulează că "anulează procedura de achiziție publică. Respinge, ca rămasă fără obiect, plângerea și contestația formulate de Compania Romprest Service SA" (n.r. – care avea calitatea de intimat, alături de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor). Cu toate acestea, deși Justiția se pronunțase, pentru a dovedi că la mijloc există interese de grup imense, Chiliman & co. a decis să sfideze Justiția și să ignore decizia Curții de Apel și a reluat ilegal procedura de licitație. Din acest motiv, REBU a contestat și această nouă procedură, iar Tribunalul București a desființat pentru a doua oară procedura de licitație pentru salubritate organizată ilegal de Primăria Sectorului 1 (dosarul nr. 2618/3/2008), precizând în hotărârea emisă că "anulează procedura de licitație publică privind încheierea unui contract de prestări servicii de salubritate pe raza sectorului 1 al Municipiului București; anulează anunțul de licitație și documentația de licitație aferente". Disperat, doar-doar va putea da o față legală "ingineriei" Romprest, Andrei Chiliman a făcut recurs la hotărârea TMB, care însă nu s-a judecat. Și, în paralel, cu toate că licitația organizată cu dedicație pentru Romprest fusese desființată de două ori în Justiție și (repetăm) era un recurs pe rol, Andrei Chiliman a decis să aleagă drumul drept și sigur către DNA. Așa că, la 5 iunie a.c. – în plină campanie electorală, când sondajele de opinie publică efectuate pentru turul al doilea al alegerilor locale indicau că va pierde scaunul de primar al sectorului 1 -, Andrei Chiliman a declarat, cu de la sine putere, drept câștigător al licitației pe Romprest, companie de dragul căreia comisese deja fapta penală de a-i încredința ilegal, fără licitație, salubritatea sectorului 1 pe perioada derulării procedurilor licitației de atribuire a contractului de salubritate.
Rezultatul: grație ilegalităților comise de Andrei Chiliman, Romprest a devenit câștigătoare a unei licitații desființate de două ori în Justiție, fiind cadorisită de Chiliman cu un contract pe 25 de ani în sumă de peste 450 milioane de euro (!!!), în condițiile în care care compania de casă a liberalilor prezentase cele mai mari tarife de salubrizare comparativ cu ceilalți concurenți. DNA, se aude?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.