Cu audiențe minuscule față de cele ale posturilor TV private, salariații TVR se cred mai jurnaliști decât ceilalți. Astăzi TVR a anunțat printr-un comunicat că deja a transmis solicitarea premierului și ministrului Sănătății:
”Conducerea Televiziunii Române a solicitat, printr-o scrisoare adresată Prim-Ministrului României şi Ministrului Sănătăţii, ca un număr de salariaţi ai instituţiei, de la Bucureşti şi de la studiourile teritoriale, să fie inclus pe lista pentru vaccinarea prioritară anti COVID, respectiv în grupele populaţionale prioritizate, ale celor care lucrează „în linia întâi”, deservind activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului, precum cei din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente, salariaţii Poştei Române, ai CFR etc.
Aceşti salariaţi TVR fac parte din echipele care asigură emisia, funcţionarea studiourilor, echipele de ştiri şi programe informative de actualitate, cele care realizează programul „Teleşcoală” şi emisiuni în limbile minorităţilor naţionale, asigurând dreptul cetăţenilor la informare, conform legislaţiei în vigoare.
Solicitarea vine în contextul în care Televiziunea Română, instituţie de interes strategic, are o misiune publică foarte clar definită: asigurarea permanentă a difuzării de programe, cu informaţii în timp real, corecte şi echilibrate, în beneficiul telespectatorilor.
Încă de la începutul epidemiei COVID 19, managementul TVR a luat toate măsurile pentru a asigura desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii, depunând, constant, eforturi în vederea diminuării riscurilor de îmbolnăvire şi răspândire a noului coronavirus, siguranţa şi protecţia angajaţilor fiind prioritară pentru echipa de management.
În contextul creșterii fără precedent a cazurilor de infectare, conducerea SRTv a dispus măsuri suplimentare de protecţie a salariaţilor instituţiei, reuşind să asigure continuitatea activităţii de producţie şi difuzare a programelor noastre, în ciuda faptului că televiziunea publică s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare în departamentele cheie.”, arată un comunicat al TVR.
ce are a face poza respectiva adica Sevil Shaideh cu subiectul TVR??????sau e o clona de-a ei
E Doina Gradea, șefa TVR :))))
e clona Gradea
E un mesaj de tip propaganda electorala marca PSD, aceasta doamna de la conducerea TVR a izolat de facto mesajele politice transmise de la Cotroceni sau din partea PNL -PMP, in schimb a facilitatat accesul PSD-istilor la acest mijloc de televiziune nationala.
Eu cred ca PNL ar trebuie sa o mature din furntea TVR-ului pentru partizanat politic fatis PSD.
cred ca traim intr-o bizarro-world plina de clone manciuriene in spatiul public
Mai întâi să poarte mască la emisiunile matinale. Apoi, pretenții.
ainamor in loc de Romania…..asta inseamna BizarroWorld condusa de clonele lui Hrusciov si Merkel(Le-Krem) care au inlocuit romanii.Numele „Merkel” este o inventie a KGB-ului adica „Le KREMLIN” in limba franceza.Franta a fost intotdeauna o pepiniera de cadre a comunistilor nu degeaba Victor KimJong Ponta s-a scolit la un securist DIE din Paris pentru a deveni un mare „erou satanist” in peisajul bizarro-world de la Bucuresti Moscova si Bruxelles