Eurodeputatul Adrian Severin a declarat, pentru Mediafax, că paralele între cazul său și al fostului europarlamentar Ernst Strasser, de asemenea implicat în scandalul "Sunday Times" și condamnat luni în Austria la patru ani de închisoare cu executare, sunt "speculative și forțate".
"Nu se pot face paralele sau, dacă se fac, trebuie să le facem complet diferit. Să facem comparații în toate direcțiile, nu în una singură. Cel mai repede s-a mișcat justiția spaniolă, care l-a scos din cauză pe colegul spaniol și el implicat de «Sunday Times», iar acum se află aici, cu mine, la Strasbourg. Iar justiția austriacă sunt convins că nu s-a pronunțat pe baza alegațiilor din «Sunday Times», ci pe baza propriei cercetări. Oricum, condamnarea domnului Strasser nu este definitivă, iar eu nu am cum să mă pronunț, chiar și după aceea, pentru că nu cunosc detaliile", a afirmat Severin.
El a subliniat din nou că nu a comis vreo ilegalitate, adăugând că întârzierea concluziilor de către procurorii DNA nu este în interesul său.
"Este exclus că m-ar proteja DNA pe mine, procurorii au cercetat cazul meu, nu al domnului Strasser. Din moment ce nu au anunțat vreo concluzie, înseamnă că își continuă cercetările. (…) Nu mă avantajează prelungirea sub nicio formă. Atât timp cât se prelungește această situație, normal că există tot felul de suspiciuni legate de mine, există o stare de incertitudine, de instabilitate. Până în acest moment nu am a face plângeri în ceea ce privește activitatea DNA, nici laude, dar aștept și îi las să își facă treaba în liniște. Nu am încălcat nicio lege și, prin urmare, cred că lucrurile ar trebui să se închidă în felul acesta", a spus Severin.
Severin a menționat că al patrulea coleg eurodeputat implicat în 2011 în scandal, slovenul Zoran Thaler, care a demisionat din PE acuzând presiunile psihologice, se află în aceeași fază cu el a cercetărilor, nefiind încheiată ancheta.
"Fiecare caz a avut specificul lui, inclusiv în «Sunday Times». Fiecare răspunde pentru faptele lui, eu nu pot să răspund pentru ce a făcut altul și nici pentru ce nu am făcut eu. Este posibil și regretabil ca printre colegii mei europarlamentari unii să fi comis ilegalități. E perfect posibil, dar nu sunt eu dintre aceia. În principiu, cine se simte vinovat, pleacă", a argumentat europarlamentarul, adăugând că tocmai din acest motiv el și colegul spaniol, Pablo Zalba Bidegain, nu și-au prezentat demisia din PE.
În primăvara 2011, reporterii de la «Sunday Times» au înregistrat o discuție cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbește despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputați – un român, un sloven și un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obține. Cei trei deputați au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falșilor lobbyiști, afirmând: "Doar ca să știți că amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".
În 20 martie 2011, Parlamentul European (PE) a anunțat deschiderea unei anchete privind acuzațiile de corupție aduse de publicația britanică «The Sunday Times» împotriva celor trei eurodeputați. Conservatorul austriac Ernst Strasser și fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.
Adrian Severin și-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcția de vicepreședinte, după ce anterior anunțase intenția de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunțe la această calitate, în pofida solicitărilor și criticilor primite.
În 5 aprilie 2011, prin intermediul Ministerului Justiției, DNA a solicitat președintelui PE ridicarea imunității lui Severin, cât și o opinie juridică referitoare la incidența unor dispoziții procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.
În plus, în 12 aprilie 2011, procurorul șef al DNA a solicitat președintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor și a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât și datele stocate în serverele instituției, necesare desfășurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene.
În 23 iunie 2011, Parlamentul European a hotărât ridicarea imunității lui Adrian Severin și a încredințat președintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităților competente și lui Severin.
În 2012, procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian Severin, fiind acuzat, pe lângă luare de mită și trafic de influență, și de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.
Potrivit Ordonanței de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin a folosit și a prezentat în Parlamentul European documente, declarații false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 și 09 iulie 2008).
"Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, înființate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European", notează procurorii DNA în documentul citat.
În 16 iulie 2012, procurorii DNA i-au adus la cunoștință lui Adrian Sverin noile acuzații.
Fostul ministru și eurodeputat austriac Ernst Strasser, judecat pentru acte de corupție, a fost condamnat luni la patru ani de închisoare cu executare, a relatat AFP.
Strasser a respins permanent toate capetele de acuzare pentru corupție.
"Clientul meu a avut suspiciuni de la început asupra interlocutorilor, apreciind că ar putea fi membri ai serviciilor secrete, dar a decis să își joace rolul până la capăt pentru a-i demasca", a declarat avocatul său, Thomas Kralik.
"Această afirmație este una dintre cele mai aventuroase pe care le-am auzit în cei 20 de ani de experiență. Niciun tribunal din Austria nu ar crede așa ceva", a răspuns judecătorul Georg Olschak.
Mihaela Dobrescu